You are here:

Regretele lui Tchouameni. Ce a scris mijlocaşul francez, după ce a ratat la loviturile de departajare în finala cu Argentina: "Mi-am asumat responsabilitatea"

Regretele lui Tchouameni. Ce a scris mijlocaşul francez, după ce a ratat la loviturile de departajare în finala cu Argentina: "Mi-am asumat responsabilitatea"

Cupa Mondială

Comentarii

Titular la Cupa Mondială din Qatar, Aurélien Tchouameni a ratat una dintre loviturile de departajare din finala pierdută de Franţa în faţa Argentinei.

"Va fi nevoie de timp pentru a digera amărăciunea şi frustrarea. Am încercat totul. Mi-am asumat responsabilitatea, nu a mers şi sunt primul care regretă. Sunt convins că viitorul echipei Franţei este radios, mai ales dacă putem conta pe sprijinul fanilor", a scris mijlocaşul de 22 de ani pe Twitter.

Reprezentativa Argentinei a câştigat, duminică, pentru a treia oară Cupa Mondială, învingând în finala din Qatar, disputată pe stadionul Lusail, cu scorul de 4-2, la lovituri de departajare (3-3 după prelungiri), Franţa, campioana din 2018.

Pentru argentinieni este primul trofeu mondial după 36 de ani, ei triumfând în 1978 şi în 1986. Argentina şi-a luat revanşa după ce, la ediţia din 2018, în optimi, a pierdut chiar în faţa Franţei, scor 3-4.

La loviturile de departajare, scorul a fost 4-2 pentru argentinieni.

Pentru Argentina au înscris Messi, Dybala, Paredes şi Montiel. Franţa a marcat prin Mbappe şi Kolo Muani, însă Coman şi Tchouaméni au ratat.

La acest meci, Messi a devenit jucătorul cu cele mai multe partide jucate la turneele finale ale CM (26), iar Lloris portarul cu cele mai multe meciuri la turneele finale (20).

  • Argentina: Martinez – Molina (Montiel ’91), Romero, Otamendi, Tagliafico (Dybala ‘120+1) - Di Maria (Acuna ’64), De Paul (Paredes ‘102), Fernandez, Mac Allister (Pezzella ‘116) - Messi, Alvarez (Lautaro Martinez ‘103). Selecţioner: Lionel Scaloni
  • Franţa: Lloris – Koundé (Disasi ‘120+1), Varane (Konate ‘112), Upamecano, T. Hernandez (Camavinga ’71) – Griezmann (Coman ’71), Tchouaméni, Rabiot (Fofana ’96) - O. Dembélé (Kolo Muani ’41), Giroud (Thuram ’41), Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps

Afla mai multe despre: tchouameni 

viewscnt
Articole similare