You are here:

Regretul lui Florin Tănase după meciul din Conference League: „Eram mai liniştiţi dacă reuşeam asta”

Regretul lui Florin Tănase după meciul din Conference League: „Eram mai liniştiţi dacă reuşeam asta”

FCSB

Comentarii

FCSB s-a impus la limită, scor 1-0 cu Şahtior Karagandy, în prima manşă a ”dublei” din turul doi preliminar al Conference League.

Căpitanul Florin Tănase regretă că echipa sa nu a marcat mai multe goluri pentru a-şi asigura o linişte înainte de retur. 

"Am câştigat doar cu 1-0, am fi putut să câştigăm la un scor mai clar, să fim mai liniştiţi la retur. Din păcate, n-am făcut-o, trebuie să fim concentraţi la retur, chiar dacă se joacă pe sintetic. Am înţeles că e un sintetic foarte bun şi nu trebuie să le dăm nicio şansă. Acum, cred că suntem noi favoriţi. E şi început de campionat, încă n-avem ritmul care trebuie, e şi cald afară.

Trebuie să creştem de la meci la meci, să punem presiunea pe care o puneam noi anul trecut. Mi-a plăcut şi vârf, dar ajunge mingea mai greu la mine acolo. E puţin mai dificil când sunt jucători tineri, dar important e că am cîştigat. Avem copii buni, care vor avea un viitor frumos.

La acea fază, când a scos Vlad, credeam că va fi gol. A avut o paradă de excepţie şi merită felicitat de toţi cei care îl înjurau în finalul sezonului trecut. Da, a fost scos din echipă în finalul sezonului trecut. El ne-a ajutat pe tot parcursul sezonului trecut. A început bine acum, avem doi portari foarte buni, şi Vlad şi Straton", a declarat Florin Tănase, la Pro X.

FCSB este singura echipă care s-a impus în turul preliminar din Conference League. 

Returul va avea loc săptămâna viitoare. Dacă trece de kazahi, FCSB va evolua în turul 3 împotriva echipei ucrainene Kolos Kovalivka.

Florinel Coman a intrat în meciul de pe Arena Naţională. A revenit după patru luni

Afla mai multe despre: fcsbflorin tanaseconference league 

viewscnt
Articole similare