You are here:

Remarcatul lui Ioan Ovidiu Sabău după finala Supercupei României: „A crescut enorm. Poate prinde naţionala de seniori”

Remarcatul lui Ioan Ovidiu Sabău după finala Supercupei României: „A crescut enorm. Poate prinde naţionala de seniori”

Superliga

Comentarii

CFR Cluj a pierdut, aseară, Supercupa României în faţa Craiovei, scor 0-0 (2-4 d.l.d).

Un tânăr fotbalist de la CFR l-a impresionat pe Ioan Ovidiu Sabău, mai exact, Claudiu Petrilă (20 de ani).

Prospăt revenit de la Sepsi, Marius Şumudică l-a titularizat, semn că îşi pune toată încrederea în el.

Petrilă, unul dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti români, s-a descurcat ieri ca şi integralist în prima lui finală.

Ioan Ovidiu Sabău, marele fost fotbalist, a pus ochii pe el şi a avut doar cuvinte de laudă la adresa mijlocaşului.

„Mi se pare că este un jucător care oricum poate să joace titular. A crescut enorm de mult. Are personalitate, viteză, dribling. Îmi place foarte mult ca jucător. Când are mingea la picior nu este acel jucător timid, să scape de minge, să nu-şi asume, să dea la primul om.

Dacă va juca titular şi va avea nişte jocuri foarte bune, mai ales în cupele europene, poate fi vândut pe bani buni. Poate prinde şi echipa naţională de seniori, încet. Într-un an, doi îl văd acolo", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, pentru LookSport.

  • 550.000 de euro este cota lui Petrilă, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
  • 6 goluri a marcat Petrilă în tricoul lui Sepsi, sezonul trecut

Clujenii au transmis că nu îl vor împrumuta în actualul sezon şi că au nevoie de tânărul jucător.

Cine arbitrează meciul Borac Banja Luka - CFR Cluj, din manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor

Afla mai multe despre: claudiu petrilaioan ovidiu sabausupercuparomaniei 

viewscnt
Articole similare