Potrivit presei internaţionale, Mourinho lucrează deja la confecţionarea lotului echipei AS Roma pentru stagiunea viitoare.
”Singura piedică reală în calea celor două transferuri este salariul jucătorilor” anunţă italienii. Este vorba despre Mauro Icardi (PSG) şi Donny Van de Beek (Manchester United), doi dintre fotbaliştii pe care Mourinho i-ar fi trecut pe lista de transferuri a lui AS Roma pentru sezonul viitor.
Icardi nu mai vrea să rămână la PSG, acolo unde nu pare să se bucure de încrederea lui Mauricio Pochettino. Într-o situaţie similară se află şi Van de Beek, cel care a devenit o rezervă de lux la Manchester United.
Roma ar vrea să profite de situaţie şi să încerce măcar să-i aducă sub formă de împrumut, cu obligaţie de cumpărare în doi ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Icardi (28 de ani) are contract până în 2024 şi este cotat la 55 de milioane de euro. Van de Beek (24 de ani) mai are patru ani de contract cu Manchester United şi o cotă de piaţă de 35 de milioane de euro.
Dacă cele două transferuri nu se vor putea face, Roma îşi va îndrepta atenţia spre Renato Sanches (Lille) şi Andrea Belotti (FC Torino) anunţă jurnaliştii italieni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.