You are here:

REPORTAJ EXCLUSIV | Românii din Forli respiră fotbal înainte de Euro U21! "Curaj, băieţi!" 3000 de conaţionali locuiesc în oraşul ales de tricolori pentru cantonament

REPORTAJ EXCLUSIV | Românii din Forli respiră fotbal înainte de Euro U21! "Curaj, băieţi!" 3000 de conaţionali locuiesc în oraşul ales de tricolori pentru cantonament

Echipa națională

Comentarii

Românii din micuţul orăşel italian Forli aşteaptă cu nerăbdare data de 15 iunie, când naţionala de tineret se va cantona la ei în oraş. Rădoi şi jucătorii săi vor veni pentru a fi mai aproape de stadioanele din San Marino şi Cesena.

"Cu toţi cu care am vorbit sunt bucuroşi că echipa se cazează aici, ne-am luat cu toţii bilete, îi aşteptăm cu mare drag ca să vină, să le facem o primire frumoasă", spune Leonard Dincă, un român stabilit de 20 de ani în Italia.

Forli are 100.000 de locuritori, iar 3000 dintre ei sunt români. Radu Antonenco s-a făcut antrenor de fotbal, în timp ce puştiul Angelo Dincă, de 15 ani, este junior la un club din localitate.

"Am venit să stau 6 luni şi am rămas 18 ani. Viaţa e frumoasă, îţi oferă tot ceea ce îţi doreşti, dar cu multe sacrificii. Cu toţi prietenii români de aici am înfiinţat o echipă exclusiv numai cu jucători români, cu care am participat la campionate în Italia, unde de două ori am ajuns campioni naţionali iar de două ori am jucat finalele. Mâine (n.r. m-aş întoarce acasă)!", ne-a declarat Radu Antonenco.

Puştiul Angelo Dincă e fan Ianis Hagi şi speră să ajungă şi el în câţiva ani la echipa naţională a României.

"Îmi doresc să continui fotbalul şi să ajung cât mai bine. Normal că da (n.r. că vrea la naţională).

Preferatul meu (de la tineret) este Ianis Hagi. În schimb, de la seniori, Cristiano Ronaldo
", spune tânărul de 15 ani.

Leonard Dincă a făcut mari sacrificii pentru ca talentul fiului său să nu treacă neobservat: "Am venit acum 20 de ani, nu credeam că o să rămânem atâta timp, lucrurile s-au schimbat, nu mai sunt cum erau înainte, dar având copiii care s-au născut aici, serviciul, nu putem să plecăm. Mâine m-aş întoarce acasă".

Baza de pregătire aleasă iniţial de selecţionerul Rădoi este în administrarea lui Relu Gacea, care se laudă că a avut ocazia să cunoască trei dintre fotbaliştii români care au evoluat sau evoluează în Italia.

"Iniţial trebuiau să vină la noi şi acesta a fost un motiv pentru care am acceptat să mă duc acolo şi în ultimul moment am înţeles că au ales Mendola. Aici veneau echipele din Serie B când jucau la Cesena şi dintre românii cu care am avut plăcerea să mă întâlnesc sunt 4, dintre care 3 au ajuns la naţională. Puşcaş, Adi Stoian şi Mihai Bălaşa.

(n.r. mesajul pentru Puşcaş) Curaj, capul sus şi sperăm să devină golgheterul competiţiei, are ceea ce îi trebuie. Hai România! Curaj, băieţi!
", spune Relu Gacea.

Afla mai multe despre: forliromaniau21reportaj 

viewscnt
Articole similare