You are here:

Reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis sunt dispuşi să dea MTS în judecată dacă acesta va sista finanţarea

Reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis sunt dispuşi să dea MTS în judecată dacă acesta va sista finanţarea

Tenis

Comentarii

Prezent la Adunarea Generală a FR de Tenis, directorul direcţiei juridice a MTS, Dacian Vicenţiu Stan, a anunţat că din punctul de vedere al ministerului la adunare au drept de vot doar cei 54 de membri afiliaţi înscrişi în registrul sportiv al MTS şi în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, care au rămas 53 după pierderea Certificatului de Identitate Sportivă (CIS) de către unul dintre membrii fondatori.

 Cu toate că au fost prezenţi 143 de membri din cei 172 convocaţi la Adunarea Generală că FR de Tenis, aceasta a fost considerată nestatutară, iar alegerile au fost reprogramate.

 Reacţia actualului preşedinte al FRT nu a întârzit: ”Avem jurişti care analizeaza şi cu siguranţă nu ne dorim un război, nu ne dorim, nu suntem genul de persoane care dorim război. Vrem ca toată lumea să aibă drept la vot, un drept constituţional”, a declarat Cosac la o conferinţă de presă.
 
Cosac este de părere că imaginea României are de suferit din cauza acestui conflict şi anunţă că este dispus să dea MTS în judecată dacă acesta va acţiona în defavoarea FR de Tenis. În primul rând imaginea României va avea de suferit. În al doilea rând probabil vor exista procese, în al treilea rând FRT va continua să apropie parteneri astfel încât să ducă la bun sfârşit toate problemele. Repet, ca orice federaţie considerăm să existe un parteneriat şi o relaţie deschisă apropiată cu MTS. De fapt suntem toţi români şi toţi tragem pentru cele mai bune performanţe”, a mai spus Cosac.
 
Noua adunare de alegeri se va convoca într-un termen de 30 zile, în care vor fi aleşi preşedintele, vicepreşedinţii, membrii Comitetului Director, membrii Comisiei de Apel şi ai Comisiei de Cenzori.

Afla mai multe despre: tenisfederatia romana de teniscosacmtsministerul tineretului si sportului,  

viewscnt
Articole similare