You are here:

Retrogradarea bate la uşă! Cu Dinamo a scăpat, dar va reuşi oare şi cu actuala echipă? ”Nu ne oprim din a face cadouri, deşi nu e luna decembrie”

Retrogradarea bate la uşă! Cu Dinamo a scăpat, dar va reuşi oare şi cu actuala echipă? ”Nu ne oprim din a face cadouri, deşi nu e luna decembrie”

Fotbal intern

Comentarii

Mijlocaşul celor de la UTA Arad, Paul Anton (31 de ani), a tras concluziile după o nouă înfrângere a echipei pregătite de Laszlo Balint. Arădenii au avut un joc consistent, dar, la fel ca în multe rânduri din ultima perioadă, nu au obţinut nimic la final din meciurile respective.

UTA Arad a pierdut în deplasare la Petrolul Ploieşti, scor 0-1, în prima etapă a play-out-ului Superligii.

Unicul gol al meciului a fost marcat aproape de minutul 90, de Doua, care a şutat frumos de la marginea careului.

La capătul partidei, Paul Anton a fost extrem de dezamăgit de rezultatul final, care, după opinia lui, nu reflectă jocul de pe teren al celor două combatante.

Jucătorul celor de la UTA consideră că echipa sa a evoluat bine, dar nu a reuşit să fructifice ocaziile de gol create, iar la final a plecat fără niciun punct de la Ploieşti.

"Ce concluzii... aceeaşi poveste! Cum a fost tot sezonul, nu ne oprim din a face cadouri, deşi nu e luna decembrie.

Dacă nu suntem eficienţi, în situaţia în care suntem... ne trebuie 100 de ocazii ca să dăm gol! Sunt prea supărat şi nu vreau să spun vreo prostie.

Probabil că e o problemă concentrarea, când nu reuşeşti să dai gol şi iei gol atât de uşor, pe o degajare... da, e concentrarea. 

E o situaţie grea, dar nu avem voie să dezarmăm. Se joacă totul, e posibil, trebuie să ne agăţăm de orice.

Cred că lupta pentru salvarea de la retrogradare se va duce până în ultima etapă", a declarat Anton, după meci.

UTA Arad este penultima în clasament, cu doar 14 puncte, după prima etapă din play-out, astfel că retrogradarea este mai aproape ca oricând pentru arădeni.

Paul Anton s-a mai confruntat în cariera sa cu asemenea situaţii. Ultima dată, când a fost la Dinamo, în 2021, dar ”câinii” au evitat atunci retrogadarea. Totuşi, nu au mai reuşit să repete performanţa şi în sezonul ce a urmat.

Mijlocaşul în vârstă de 31 de ani a părăsit-o pe Dinamo în vara anului 2021, pentru o nouă experienţă în Spania, la Ponferradina, dar s-a întors în România, la UTA, în septembrie anul trecut.

Afla mai multe despre: paul antonuta arad 

viewscnt
Articole similare