You are here:

RETROSPECTIVĂ | De la Gianluigi Buffon la Gareth Bale! Principalii sportivi care s-au retras în 2023

RETROSPECTIVĂ | De la Gianluigi Buffon la Gareth Bale! Principalii sportivi care s-au retras în 2023
Comentarii

Mai mulţi sportivi importanţi au decis să se retragă în 2023, punând capăt unor cariere care au impresionat întreaga lume.

Printre cei care şşi-au încheiat activitatea sportivă se numără Gianluigi Buffon, Gareth Bale, Cesc Fabregas şi Giorgio Chiellini, dar şi românii Robert Glinţă şi Gabriel Tamaş.

Principalii sportivi care s-au retras în 2023

FOTBAL

Gareth Bale

Galezul Gareth Bale a anunţat că se retrage din activitate la 9 ianuarie, la doar 33 de ani. El a încheiat astfel o carieră impresionantă, în cursul căreia a câştigat de cinci ori Liga Campionilor cu Real Madrid.

Cariera în club a starului născut la Cardiff l-a purtat de la Southampton la Tottenham Hotspur şi Real Madrid înainte de a se trece la Los Angeles. Cu Ţara Galilor, el a ajuns la Euro 2016 şi 2020, dar şi la Cupa Mondială din Qatar, prima participare a galezilor după 1958.

El a câştigat de cinci ori Liga Campionilor cu Real Madrd, (2014, 2016, 2017, 2018 şi 2022) şi de trei ori campionatul Spaniei (2017, 2020 şi 2022).

Internaţionalul galez a purtat tricoul naţionalei sale de 111 ori şi a marcat 40 de goluri.

Lucas Leiva

Lucas Leiva, fost jucător la Liverpool şi Lazio, s-a retras din activitate la 36 de ani, în data de 18 martie, din cauza unor probleme cardiace. Internaţional brazilian cu 24 de convocări, el a jucat pentru Liverpool în perioada 2007-2017, şi Lazio, între 2017 şi 2022. A fost votat cel mai bun jucător al sezonului 2010-2011 de fanii Liverpool şi cel mai bun jucător al anilor 2017-2018 şi 2018-2019 de cei ai clubului Lazio.

Mesut Ozil

Fostul internaţional german Mesut Ozil, în vârstă de 34 de ani, a anunţat la 22 martie că se retrage din activitatea de fotbalist. Pentru naţionala Germaniei, Ozil a jucat în 92 de partide şi a înscris 23 de goluri. A câştigat mai multe trofee, între care se numără şi Cupa Mondială din 2014.

Bojan Krkic

Fostul internaţional spaniol Bojan Krkic şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională la 23 martie, după ce timp de două luni nu a mai reuşit să-şi găsească angajament. Bojan Krkic a fost considerat un foarte mare talent pe când era junior la FC Barcelona, fiind comparat cu Lionel Messi.

Krkic a jucat pentru clubul catalan din 2007 până în 2011, în 163 de meciuri, câştigând două Ligi ale Campionilor, trei titluri, o Copa del Rey, o Cupă Mondială a Cluburilor, o Supercupă UEFA şi o Supercupă a Spaniei.

După ce a părăsit Spania, atacantul a avut o traiectorie descendentă, trecând pe la AS Roma, AC Milan, Ajax Amsterdam, Stoke City, Mainz, Avalés şi Impact Montreal. Ultimul său club a fost Vissel Kobe, în Japonia, cu Andres Iniesta ca partener. Contractul său cu gruparea japoneză s-a încheiat în februarie.

Krkic a jucat o singură dată pentru Spania, pe 10 septembrie 2008, într-un meci contând pentru preliminariile Cupei Mondiale, împotriva Armeniei (4-0).

Burak Yilmaz

Atacantul turc Burak Yilmaz, campion al Franţei cu Lille în 2021, a anunţat în data de 6 iunie că se retrage din activitate, la vârsta de 37 de ani. Yilmaz, care a jucat pentru cele trei mari cluburi din Istanbul, Beşiktaş, Fenerbahçe şi Galatasaray, a jucat pentru Turcia la Euro 2016 şi Euro 2020. Turcul a fost unul dintre principalii artizani ai titlului cucerit de Lille în sezonul 2020-2021.

Asamoah Gyan

Fostul internaţional ghanez Asamoah Gyan, în vârstă de 37 de ani, fără contract de un an şi jumătate, şi-a anunţat la 21 iunie retragerea din activitatea de fotbalist.

Asamoah Gyan a jucat pentru naţionala Ghanei în perioada 2003-2019. La nivel de club, el a evoluat pentru echipe ca Udinese, Rennes, Sunderland, Al Ain, Shanghai SIPG, Al Ahli şi Kayserispor.

Are în palmares trofee câştigate cu Al Ain în Emiratele Arabe Unite: de trei ori campionatul, Cupa Preşedintelui în 2014 şi Supercupa în 2012.

Cu Ghana, a câştigat argintul la Cupa Africii pe Naţiuni în 2010 şi 2015.

Cesc Fabregas

Cesc Fabregas şi-a anunţat la 1 iulie retragerea din activitate, la vârsta de 36 de ani. Spaniolul, care a jucat pentru Arsenal, Barcelona, Chelsea şi Monaco, a evoluat în ultimul sezon la Como, în divizia D2 din Italia.

Format la Barça, dar crescut la Arsenal (2003-2011) sub comanda lui Arsène Wenger, Fabregas a câştigat aproape totul în cariera sa, cu excepţia Ligii Campionilor. Finalist în 2006 cu tunarii, el nu a mai câştigat-o niciodată.

În schimb, campionul mondial din 2010 şi dublu câştigător al Euro cu La Roja (2008 şi 2012) a câştigat La Liga (2013) şi Premier League (2015 şi 2017) cu FC Barcelona şi, respectiv, Chelsea. De asemenea, a ridicat Liga Europa în 2019 cu Chelsea.

Megan Rapinoe

Vedeta fotbalului feminin Megan Rapinoe a anunţat la 8 iulie că se retrage din activitate la finalul sezonului, la vârsta de 38 de ani.

Diego Godin

Internaţionalul uruguayan Diego Godin (161 de selecţii, record naţional) s-a retras în data de 31 iulie, la vârsta de 37 de ani, după ce clubul său, Velez Sarsfield, a pierdut cu 0-1 în faţa lui Huracan, în ultimul meci al sezonului în liga argentiniană.

În cei 20 de ani de carieră, fostul căpitan al lui Atletico Madrid a avut 627 de meciuri la profesionişti, marcând 38 de goluri şi câştigând 10 titluri, inclusiv două Ligi Europa şi trei Supercupe UEFA.

Gianluigi Buffon

Portarul italian Gianluigi Buffon şi-a anunţat retragerea la 2 august. În vârstă de 45 de ani, Buffon a disputat 28 de sezoane ca fotbalist profesionist.

45 de ani, 28 de sezoane, peste 1100 de meciuri în cariera profesionistă, 3 cluburi, 30 de trofee cu echipele de club sau echipa naţională şi peste 45 de trofee individuale – aceasta este cariera în numere a lui Gianluigi Buffon.

Theo Walcott

Fostul internaţional englez Theo Walcott, în vârstă de 34 de ani, şi-a anunţat la 18 august retragerea din activitatea de fotbalist. Atacantul a încheiat o carieră de 18 ani în care a jucat peste 560 de meciuri pentru Southampton, Arsenal şi Everton, marcând 129 de goluri.

Walcott are în palmares patru trofee câştigate cu Arsenal (Cupa Angliei în 2015 şi 2017 şi Supercupa Angliei în 2015 şi 2017).

Eden Hazard

Atacantul belgian Eden Hazard, în vârstă de 32 de ani, şi-a anunţat la 10 octombrie retragerea din activitatea fotbalistică. De-a lungul carierei, el a jucat la OSC Lille, Chelsea sau Real Madrid.

Gabriel Tamaş

Fostul internaţional Gabriel Tamaş şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist în data de 27 octombrie, el declarând, vineri, într-o conferinţă de presă că fizic ar putea să mai continue, dar psihic nu mai poate.

Gabriel Tamaş, în vârstă de 39 de ani, a evoluat de-a lungul carierei pentru 20 de echipe, ultima dată la Concordia Chiajna. El a activat, între altele, la Galatasaray, Dinamo, CFR Cluj, Watford, Hapoel Haifa, Celta Vigo, Cardiff City, Auxerre şi Spartak Moscova.

Pentru echipa naţională, Tamaş a jucat în 67 de meciuri în perioada 2003-2018 şi a înscris trei goluri.

Are în palmares trofee obţinute cu Dinamo, Steaua şi Hapoel Haifa.

Afla mai multe despre: buffongareth baletamaş 

viewscnt
Articole similare