You are here:

Revelaţia din Serie A ajunge la AC Milan. Jucătorul care vine în locul lui Higuain a fost dorit şi de Real Madrid

Revelaţia din Serie A ajunge la AC Milan. Jucătorul care vine în locul lui Higuain a fost dorit şi de Real Madrid

Serie A

Comentarii

AC Milan s-a înţeles cu Genoa pentru transferul lui Krzysztof Piatek, potrivit presei din Italia. Revelaţia sezonului din Serie A va fi înlocuitorul lui Gonzalo Higuain pe San Siro.

Negocierile purtate de directorul sportiv al lui AC Milan, Leonardo, şi oficialii clubului Genoa de vineri seară s-au încheiat cu un acord preliminar între cele două grupări, urmând ca ultima întâlnire să aibă loc marţi. 

Milan va plăti pentru polonez 35 de milioane de euro, potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, iar în tranzacţie ar putea fi incluşi Bertolacci sau Halilovic, jucători care nu au prins foarte multe minute în echipa lui Gattuso, în acest sezon. Atacantul în vârstă de 23 de ani urmează să încaseze un salariu de 2 milioane de euro la noua echipă. 

Piatek a fost transferat de Genoa în vară pentru suma de 4 milioane de euro de la Cracovia. În prima jumătate a campionatului, a marcat 19 goluri în 21 de meciuri pentru Genoa. În Serie A, este al doilea cel mai bun marcator, cu 13 goluri, unul mai puţin decât Cristiano Ronaldo. El va veni în locul lui Gonzalo Higuain, care este pe punctul de a pleca la Chelsea. 

Genoa - AC Milan este luni, de la ora 16:00, pe platforma Telekom Sport. Piatek nu va juca, fiind suspendat. 

Afla mai multe despre: piatekac milantransfergenoa 

viewscnt
Articole similare