You are here:

Revenire de senzaţie la Farul! S-a întors sub comanda ”Regelui” şi doreşte să facă performanţă: ”Nimeni nu mă ştie mai bine decât Hagi” | EXCLUSIV

Revenire de senzaţie la Farul! S-a întors sub comanda ”Regelui” şi doreşte să facă performanţă: ”Nimeni nu mă ştie mai bine decât Hagi” | EXCLUSIV

Farul Constanța

Comentarii

Înaintea reluării Superligii, Tudor Băluţă (23 de ani) a vorbit într-un interviu pentru Orange Sport în legătură cu revenirea sa la Farul Constanţa. Fostul jucător al lui Brighton a recunoscut că reuniunea cu Gică Hagi (57 de ani) l-a convins să se întoarcă.

Achiziţionat de Brighton în iarna lui 2019, pentru aproximativ trei milioane de euro, Tudor Băluţă a ajuns în Premier League în acea vară, după ce a mai petrecut jumătate de sezon împrumutat la Ovidiu.

Mijlocaşul defensiv tocmai reuşise un Campionat European de juniori de excepţie, iar aşteptările erau mari înaintea sosirii sale la Brighton, atât din partea fanilor ”pescăruşilor”, cât şi din partea suporterilor tricolori.

Doar că românul nu a reuşit să se impună în Anglia. Acesta a jucat un singur meci la Brighton, înainte de a reveni la Farul Constanţa, la trei ani şi jumătate după ce plecase din Superliga.

În acest sezon, Băluţă a reuşit să însumeze 15 apariţii şi a revenit şi în vizorul echipei naţionale, fiind convocat din nou la aproape trei ani după ultima convocare.

”Nu cred că e nimeni care să mă cunoască mai bine decât domnul Hagi”

Iar, odată cu revenirea la Farul, care s-a produs graţie lui Gică Hagi, închizătorul a recunoscut că doreşte să facă performanţă la Ovidiu, după care să îşi urmeze obiectivele şi aspiraţiile personale.

Eu ştiam că trebuie să joc, în primul rand, după perioada pe care am avut-o. Aveam nevoie de continuitate şi de cineva care ma cunoaşte foarte bine, şi nu cred că este nimeni care să mă cunoască mai bine decât domnul Hagi.

Am fost încrezător şi optimist în legătură cu revenirea mea aici din primul moment, am revenit cu cele mai multe gânduri, cu motivaţie, cu ambiţie, cu determinare, să îmi revin eu în primul rând.

Evident că am obiective personale şi am anumite aspiraţii în cariera mea, putem spune că e o etapă... cred că fiecare îşi doreşte cât mai mult, pasul următor. Momentan mă gândesc doar la ce e aici.

Sunt bucuros să joc, sunt bucuros că domnul Hagi are încredere în mine, sunt bucuros că pot să ajut echipa, că sunt sanatos. Timpul va decide până la urmă.

Eu sper să am o carieră cât mai lungă, cât mai frumoasă, cu rezultate la nivel de club şi la echipa naţională”, a declarat Tudor Băluţă, pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: tudor băluţă 

viewscnt
Articole similare