You are here:

Revenire spectaculoasă?! S-a luptat la titlu în România şi este propus pentru banca lui Dinamo. ”Aş discuta”

Revenire spectaculoasă?! S-a luptat la titlu în România şi este propus pentru banca lui Dinamo. ”Aş discuta”

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a rămas fără antrenor, după ce Ovidiu Burcă şi-a anunţat demisia, la două zile după înfrângerea din derby-ul cu FCSB, scor 0-1. Oficialii ”câinilor” au început deja cătările pentru a suplini locul liber lăsat de Burcă pe banca tehnică, iar variantele au început să curgă.

Duşan Uhrin, salvatorul lui Dinamo? Cehlul nu ar spune nu unei reveniri!

Duşan Uhrin Jr, unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni străini care au activat în România, nu exclude varianta unei reveniri la Dinamo. De numele cehului se leagă totuşi cel mai negru moment din istoria de 75 de ani ai clubului. În urmă cu un an, cu Uhrin pe bancă, Dinamo a retrogradat pentru prima oară în Liga 2.  

După acest eşec major, multe voci din fotbalul românesc au fost de părere că gruparea din Ştefan cel Mare va intra în faliment, însă Ovidiu Burcă a realizat minunea, la care nici cei mai optimişti fani ai ”câinilor” nu se gândeau.

Cehul pare una dintre cele mai plauzibile soluţii pentru banca lui Dinamo, având în vedere că situaţia este diferită faţă de cea din 2022. Dusan Uhrin a dezvăluit că nu a fost sunat încă de oficialii ”câinilor”, dar nu ar spune nu unei reveniri care ar putea spăla ruşinea de anul trecut. 

”Nu m-a sunat momentan nimeni de la Dinamo. Nu mai ştiu bine care e situaţia acolo. Aş discuta, nu aş zice nu, dar cum v-am spus, până acum nu a fost nimic. A fost dat Burcă afară? Nu ştiam.

Zăvăleanu mai e acolo? A fost ceva când am plecat de la Dinamo ultima dată. (n.r. Nu aţi avut o relaţie foarte bună?) Nu e neapărat asta, dar ultima experienţă s-a terminat cum s-a terminat”, a spus Dusan Uhrin, pentru iAMSport.ro.

Dusan Uhrin Jr. este liber de contract din luna aprilie a acestui an, după despărţirea de Pribram, echipă ce activează în al doilea eşalon din Cehia. În România a avut trei mandate la Dinamo (2019-2020, 2021, 2022), unul la Gaz Metan (2020), dar şi două sezoane excepţionale la Poli Timişoara (2007-2008 şi 2010-2011).

În urmă cu 12 ani, cu Marian Iancu patron şi Dusan Uhrin Jr pe bancă, Poli Timişoara a fost la un pas de a cuceri primul titlu de campioană, trofeu câştigat de Oţelul Galaţi.

 

Afla mai multe despre: dinamosuperligădusan uhrin jr. 

viewscnt
Articole similare