Oţelul Galaţi a reuşit să revină mai aproape de Liga 1 în urma sezonului de abia încheiat, după ce a obţinut promovarea în al doilea eşalon, în detrimentul lui Dante Botoşani. În urma accederii în Liga 2, Dorinel Munteanu a anunţat că echipa îşi propune să obţină calificarea în play-off.
În urmă cu 11 ani, Oţelul Galaţi devenea una dintre cele mai surprinzătoarea campioane ale României, după ce reuşea să o învingă pe Poli Timişoara în lupta pentru titlu.
Sub comanda lui Dorinel Munteanu, trupa de lângă Dunăre avea să întreacă aşteptările tuturor şi să cucerească primul şi unicul său campionat din istoria.
În urma acelui sezon de poveste, echipa construită de ”Neamţ” avea să fie dezmembrată, iar el însuşi avea să plece de la club.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Afectată de probleme financiare, Oţelul a căzut uşor, uşor în Liga 1, ajungând de pe primul loc pe al şaselea în următorul sezon, apoi pe al 11-lea, înainte de a retrograda în 2015, la patru ani după ce reuşise marea performanţă.
Însă, formaţia din Galaţi îşi pregăteşte revenirea în Liga 1, din nou cu Dorinel Munteanu pe bancă, iar în sezonul de abia încheiat a reuşit să îşi asigure promovarea în Liga 2.
Oţelul va juca în al doilea eşalon după o absenţă de şase ani şi îşi propune încă din primul sezon să ajungă în play-off, pe modelul FC U Craiova sau Rapid.
Revenirea Oţelului Galaţi
Printr-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii Sport Center, de pe Orange Sport, Dorinel Munteanu a anunţat că echipa sa va avea buget de play-off şi că va fi susţinută de cei mai potenţi financiar oameni de la Galaţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Cred că ştiţi cu toţii, am mai spus-o, în prima zi de mandat am zis că îmi doresc ca în trei ani de zile să duc echipa Oţelul Galaţi în prima divizie.
Obiectivul nostru, după această promovare, este să prindem play-off-ul diviziei B.
Prinzând play-off, desigur că gândurile noastre devin mai înalte şi încercăm să promovăm. Dar play-off-ul este obiectivul meu anul acesta.
Vă pot spune că atât domnul primar, Consilul Local, oamenii potenţi din Galaţi vor fi alături de noi.
(n.r. veţi avea buget să atacaţi play-off-ul?) Da”, a declarat Dorinel Munteanu, pentru Orange Sport.
- Citește și
- Schimbări majore la Chindia: cinci jucători, OUT de la echipă! Fotbalistul dat afară ”ruşinos” de UTA şi un dinamovist, aşteptaţi la Târgovişte
- Mutu pleacă de la Cluj cu un fotbalist de la CFR! Rapid transferă un fotbalist din naţionala olimpică a României
- Gyor a anunţat-o pe handbalista care a evoluat în ultimul sezon la CSM Bucureşti! Schimb de pivoţi între cele două echipe
Afla mai multe despre: dorinel munteanu