Cluburile din Premier League vor vota o posibilă renunţare la arbitrajul video (VAR) începând din sezonul viitor, după ce Wolverhampton Wanderers a înaintat o rezoluţie miercuri, invocând "consecinţele negative care dăunează relaţiei dintre fani şi fotbal".
VAR a fost introdus în 2019 pentru a ajuta oficialii de pe teren în luarea deciziilor decisive în timpul meciurilor, însă tehnologia s-a aflat în centrul controverselor, cu plângeri mergând de la analiza sa aprofundată până la întârzieri care pot dura mai multe minute.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
"După cinci sezoane de VAR în Premier League, este timpul pentru o dezbatere constructivă şi critică despre viitorul său. Poziţia noastră este că preţul pe care îl plătim pentru o creştere mică a preciziei este contrar spiritului jocului nostru şi, prin urmare, ar trebui eliminat începând cu sezonul 2024-2025", se arată în comunicatul lui Wolverhampton.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un purtător de cuvânt al Premier League a confirmat că organizaţia va facilita o discuţie despre VAR cu cluburile, la adunarea generală anuală de luna viitoare.
Însă acesta a adăugat că, deşi cluburile au dreptul să facă propuneri, liga susţine pe deplin utilizarea VAR şi rămâne angajată, alături de corpul arbitrilor (PGMOL), să continue îmbunătăţirea sistemului în beneficiul jocului şi al fanilor săi.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
"În cazul eliminării VAR, s-ar ajunge la şi mai multe critici asupra deciziilor pe teren luate de oficialii de meci şi ar creşte frustrarea suporterilor. Acest lucru ar avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra reputaţiei Premier League" , a adăugat purtătorul de cuvânt.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Luna trecuta, ligile de top ale Suediei au anunţat că nu vor lua în considerare introducerea sistemului VAR, după ce cluburile şi-au exprimat opoziţia faţă de această tehnologie.
Afla mai multe despre: var, premier league