You are here:

Revoltă în vestiar! Fotbaliştii au reziliat după ce şeful clubului a ţipat la ei: "Cuvinte dure. Nu poţi să-ţi baţi joc"

Revoltă în vestiar! Fotbaliştii au reziliat după ce şeful clubului a ţipat la ei: "Cuvinte dure. Nu poţi să-ţi baţi joc"

Superliga

Comentarii

Una dintre echipele de tradiţie din România s-a despărţit urât de Superligă, cu rezultate slabe pe linie în ultimele luni şi cu scandal în club. Inclusiv jucătorii s-au revoltat, după ce un şef al echipei a ţipat în vestiar.

Fotbaliştii n-au supotat ţipetele şefului clubului şi au cerut rezilierea

Viorel Tudose, unul dintre sponsorii lui FC Argeş, a oferit noi detalii din cadrul echipei, după retrogradarea în Liga 2. FC Argeş vrea în continuare retragerea licenţei de Superligă pentru Dinamo Bucureşti, dar clubul are şi probleme mari interne. 

Şeful echipei a dezvăluit că mulţi fotbalişti au cerut rezilierea contractului, din cauză că au fost mustraţi în vestiar imediat după Dinamo - FC Argeş 6-1, în prima manşă de pe Arena Naţională. 

De altfel, Cătălin Straton dezvăluia că mai mulţi străini au refuzat să joace şi în returul de la Mioveni, în urma căruia FC Argeş a retrogradat. 

"O să vedem cine mai rămâne. Mulţi şi-au reziliat contractele. Probabil a contat intrarea mea din vestiar, după meciul din tur cu Dinamo (n.r. - scor 1-6), în care le-am adresat câteva cuvinte destul de dure. Am auzit că am ţipat. Nu, am vorbit pe un ton ridicat, pentru că respectivii trebuie să şi înţeleagă, adică nu poţi să-ţi baţi joc de culorile unei echipe, de un oraş întreg având evoluţia pe care ai avut-o. 

Mie îmi pare foarte rău că noi nu am ştiut să gestionăm acest baraj şi credeţi-mă că pentru mine a fost o dezamăgire totală ce s-a întâmplat.

Într-adevăr, aşa a fost, s-au reziliat contracte şi au plecat fără nimic respectivii jucători. Probabil şi ameninţarea mea pe care le-am făcut-o în vestiar. Probabil, nu ştiu! Ameninţare între ghilimele, ameninţare că nu au voie să se prezinte în modul ăsta. Şi-au bătut joc de un oraş întreg, de suporterii lui FC Argeş. Dar pe respectivii nu i-au interesat niciodată culorile clubului FC Argeş", a declarat Viorel Tudose pentru Jurnaldearges.ro.

La FC Argeş se schimbă tactica: jucătorii români vor fi baza

"S-au reziliat contracte, vedem cine rămâne. Eu aş vrea o reconstrucţie 100% românească, cu tineri din pepinieră, cu jucători cu caractere în special. Dacă nu venim cu caractere, nu o să facem nimic şi, peste un an de zile, o să ne lamentăm din nou. Eu unul nu mă lamentez. 

Pentru mine este o provocare să o luăm din liga a doua şi să construim. Îmi doresc mult să construiesc. Rămân în continuare la FC Argeş, nu părăsesc Argeşul, este echipa mea de suflet, deşi după meciul cu Dinamo unii mi-au făcut destul de multe propuneri şi nu mă refer numai la un club", a mai spus şeful echipei FC Argeş, Viorel Tudose. 

 

 

Afla mai multe despre: viorel tudose fc argesfc argescontracte reziliate fc arges 

viewscnt
Articole similare