Unul dintre eroii Angliei de la Campionatul Mondial din 2018, Jordan Pickford, are mari probleme cu fanii pe reţelele de socializare. Englezii îi reproşează portarului faptul că a parcat pe locul destinat persoanelor cu dizabilităţi.
Jordan Pickford a fost ţinta ironiilor pe reţelele de socializare, după ce şi-a parcat maşina de 170 de mii de euro pe locul destinat persoanelor cu dizabilităţi. Portarul care câştigă 70 de mii de euro pe săptămână la Everton şi-a rezolvat treburile şi s-a întors la modelul său Lamborghini SUV după o oră, însă a fost prea târziu. Fotografiile cu maşina sa au fost răspândite pe reţelele de socializare.
Anul trecut, înainte ca Anglia să fie învinsă în semifinalele Campionatului Mondial, Jordan Pickford a fost unul dintre jucătorii care au primit locuri speciale de parcare în cadrul magazinelor Lidl din Marea Britanie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.