You are here:

Revoluţia se amână un an. Formula 1 a renunţat la schimbările de regulament prevăzute pentru 2021

Revoluţia se amână un an. Formula 1 a renunţat la schimbările de regulament prevăzute pentru 2021galerie foto

Formula 1

Comentarii

Sezonul 2021 al Formulei 1 se anunţa unul cu adevărat revoluţionar, după numeroasele schimbări de regulament propuse de conducătorii Marelui Circ. Criza de coronavirus le-a dat însă planurile peste cap oficialilor din Formula 1.

Criza provocată de pandemia Covid-19 a lovit în plin Formula 1, o competiţie în care se învârt miliarde de euro. Pierderile sunt deja de sute de milioane, iar criza promite să se adâncească pe fondul amânării sau anulării primelor şapte curse ale sezonului şi a închiderii fabricilor. Echipele sunt cele mai afectate - nu doar că sutele de milioane alocate pentru dezvoltarea monoposturilor pentru 2020 au fost cheltuiţi degeaba, dar riscă acum să piardă şi contractele de publicitate, precum şi banii plătiţi de Formula 1 pentru rezultatele din sezon. În acest context, comisarii Formulei 1 au decis să amâne schimbările de regulament prevăzute pentru anul viitor, schimbări care promiteau să scoate alte sute de milioane de euro din conturile echipelor.

Situaţia e cu adevărat gravă la echipele mici, precum Haas, Racing Point sau Williams, care şi aşa abia supravieţuiau din contractele de publicitate şi premiile pentru poziţiile din curse. Pentru aceste echipe s-a luat acum decizia ca schimbările de regulament să nu se aplice din sezonul următor. 

Într-un comunicat remis de Formula 1 se arată că nouă dintre cele zece echipe înscrise în campionat au solicitat ca noul regulament să fie amânat cu un an. Excepţie a făcut Ferrari, care mai apoi s-a alăturat şi ea acestui demers. Noua înţelegere prevede ca maşinile pregătite pentru 2020 să fie acceptate şi în sezonul următor, singurele schimbări pentru care echipele pot opta fiind din punct de vedere aerodinamic. Ce înseamnă această amânare pentru sezonul 2021? Faptul că vom fi martorii unui nou sezon dominat copios de Mercedes.

Ce schimbări sunt prevăzute în noul regulament

Regulamentul pentru sezonul 2021 fusese gândit de Formula 1 pentru a nivela forţele în Marele Circ, astfel încât şi echipele mici să aibă o şansă reală în duelul cu marii constructori, Mercedes, Ferrari sau Renault. Experţii l-au numit un regulament revoluţionat şi promitea să aducă cele mai mari schimbări în Marele Circ din ultimul deceniu. Să trecem însă în revistă câteva dintre aceste modificări.

Poate cel mai important aspect al noului regulament este plafonarea costurilor. Astfel, fiecare echipă se vedea obligată să se încadreze într-un maxim de 175 de milioane de dolari. Ca să înţelegeţi de ce este acest punct extrem de important, vă vom da un exemplu. În 2019, echipa Haas a avut un buget de aproximativ 100 de milioane de dolari, din care a pierdut 35 de milioane după doar patru curse din sezon. Sponsorul principal s-a retras din cauza rezultatelor slabe. În oglindă, Ferrari sau Mercedes au bugete de peste 300 de milioane de dolari.

Un al doilea element extrem de important era designul maşinii. FIA a propus un model de la care echipele să poată începe dezvoltarea, cu o parte frontală şi un eleron spate redesenate în totalitate, cu renunţarea la deflectoarele din zonele laterale şi multe alte mici elemente schimbate. Rolul era acela de a spori portanţa monoposturilor atunci când rulează în spatele unei alte maşini. Cifrele de pe simulatoare arată că, în designul actual, o maşina care ruleaza în spate pierde aproximativ 32% din putere, pe când, după noul design, ar pierde numai 6% din putere. Astfel, numărul de depăşiri şi spectaculozitatea ar creşte.

Un al treilea aspect prevăzut în noul regulament prevede motorizarea. Se vor păstra actualele specificaţii, dar vor fi introduse noi restricţii, precum greutatea minimă admisă ori faptul că acei constructori care aprovizionează alte echipe vor fi obligaţi să ofere exact aceleaşi specificaţii pe care le folosesc pe maşinile lor. Astfel, vor fi eliminate şi diferenţele de motorizare între echipele alimentate de acelaşi constructor, iar diferenţele se vor face doar din punct de vedere aerodinamic. De asemenea, va fi interzisă dezvoltarea anumitor elemente, precum transmisia sau suspensiile, pentru o perioadă de cinci ani. Ce înseamnă acest lucru? O modificare adusă acestor elemente trebuie menţinută pentru cel puţin cinci sezoane.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: formula 1schimbari de regulamentrevolutionatamanarecoronaviruspandemiecovid-19 

viewscnt
Articole similare