Naţionala României de fotbal primeşte şi mai multe şanse de calificare la un Campionat European, după ce a lipsit şi la ultima ediţie, la care a găzduit meciuri pe Arena Naţională. UEFA plănuieşte modificări în privinţa turneului final european, iar planul a fost dezvăluit de anumite persoane, sub protecţia anonimatului.
EURO 2020 a fost câştigat de Italia, după o finală disputată împotriva Angliei pe Wembley. La ultima ediţie, meciurile s-au disputat în mai multe ţări, iar în optimi s-au calificat şi cele mai bune naţionale clasate pe locul al treilea în grupe. Schimbările continuă la ediţie următoare.
Naţionala României, veste bună după EURO 2020
UEFA are un proiect prin care să suplimenteze numărul echipelor care ajung la Campionatul European, de la 24, la 32! Astfel, peste jumătate dintre asociaţiile prezente în preliminarii ar trimite echipe la EURO, ceea ce ar însemna şanse în plus şi pentru naţionala României.
Studiul formatului va începe odată cu procesul de atribuire a competiţiei din 2028, iar o decizie va fi luată la sfârşitul anului 2023.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Numărul echipelor s-a mărit în 2016, de la 16, la 24, iar la un deceniu distanţă s-ar putea dubla, notează Associated Press, conform unor surse care nu şi-au dezvăluit identitatea.
De asemenea, UEFA s-ar putea asigura că Franţa, Germania şi Portugalia nu ar mai pica în aceeaşi grupă, precum s-a întâmplat acum, şi că favoritele ar avea un culoar mai bun spre fazele finale.
Sursa citată susţine că s-ar putea ajunge la diminuare a valorii şi interesului, dacă mai multe echipe ar ajunge să se califice la turneul final. "Chiar şi cu 24 de echipe care ajung acum la turneul final, calea actuală creează jocuri neînsufleţite, lipsite de atracţie pentru echipele de elită a căror calificare ar fi aproape certă şi sunt mai puţin atractive din punct de vedere comercial şi pentru fani", mai scrie AP.
FIFA a mărit deja numărul de echipe care se califică la Campionatul Mondial din 2026, de la 32, la 48.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Rusia şi Turcia ar putea fi printre ţările care să găzduiască EURO din 2028, întrucât deţin deja infrastructura necesară.
România a stat acasă
Afla mai multe despre: romania, echipa nationala, euro 2020, schimbari euro