Viitorul a avut un sezon de coşmar, după ce patronul Gică Hagi a părăsit banca tehnică a echipei în august 2020. Au urmat Ruben Barrera, Mircea Rednic şi Cătălin Anghel, iar preşedintele Gică Popescu a dezvăluit că la echipă se schimbă foaia din următoarea stagiune. Primele măsuri au fost stabilite deja.
Viitorul, campioana României din 2017, şi-a schimbat din mers obiectivul în acest sezon, din calificarea în play-off, în salvarea de la retrogradare. A fost un moment neaşteptat din viaţa clubului, care i-a solicitat pe conducătorii Gică Hagi şi Gică Popescu. Cei doi au stabilit planul pentru următorul sezon.
Gică Hagi şi Gică Popescu, plan drastic pentru redresarea situaţiei la Viitorul
Într-un interviu acordat Telekom Sport, preşedintele Viitorului, Gică Popescu, a susţinut că echipa şi-a pierdut identitatea. Următorul antrenor va fi obligat să mizeze şi să promoveze jucători tineri în prima echipă, ca în mandatul "Regelui".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, fostul fotbalist al naţionalei a recunoscut că schimbarea de strategie în privinţa lotului a fost greşită: "Eu mă aşteptam să fie un declin, era imposibil de evitat acest declin, pentru că în cinci ani cu Gică, la modul cum Gică antrenează, cum cere echipei să reacţioneze, era aproape imposibil să nu avem acest declin. Nu m-aş fi aşteptam să avem un declin atât de abrupt.
Lucrul care pe noi ne preocupă cel mai mult, dar vom îndrepta anul viitor, este această pierdere a identităţii pe care am făcut-o anul acesta. Eram o echipă care în proporţie de 60% avea jucători tineri, crescuţi de noi, în academie. Anul acesta lucrurile s-au inversat.
Am zis că odată cu aducerea lui Ruben de la Barrera la cârma echipei, să îi facem un lot de jucători cu experienţă. Gică Hagi făcuse performanţă cu jucătorii tineri. Deci lucrul care ne preocupă şi ne mâhneşte foarte mult este că am făcut această greşeală. Am vrut să-l ajutăm pe Ruben de la Barrera. Vom îndrepta lucrurile şi vom reveni la ce a fost înainte.
Eu prefer să fiu în play-out cu jucători tineri, decât în play-off cu jucători de experienţă, pentru că ăsta este proiectul nostru. În anul următor, unul dintre lucrurile pe care le vom stipula foarte strict este această obligativitate a antrenorului să promoveze jucători", a declarat Gică Popescu pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Hagi mergea pe la stadion, se uita, dar nu în proximitatea terenului de antrenament"
După ce şi-a anunţat plecarea din funcţia de antrenor, Gică Hagi a rămas în club, s-a ocupat de academie, şi nu a dorit să pună presiune pe antrenorii care au urmat.
"(n.r. De ce nu v-aţi băgat la echipă?) Pentru că nu e normal să te bagi la echipă. Tu, ca preşedinte, sau... Gică este patronul echipei, dar nu cred că vreunul dintre antrenorii pe care i-am avut ar fi dorit să avem vreo influenţă asupra alcătuirii formaţiei. Când Ruben de la Barrera era antrenorul echipei, Hagi era tot timpul în jurul echipei, mergea pe la stadion, se uita, dar nu în proximitatea terenului de antrenament, pentru a nu simţi presiune antrenorul. Şi eu mă întrebam <<Să îl ai pe Hagi lângă tine şi să nu îl chemi?>>. Cel puţin o dată pe săptămână, să vorbeşti, să comunici", a mai spus Gică Popescu.
Echipa de la malul mării e pe locul 12 în Liga 1, cu 26 de puncte, la două puncte în faţa echipelor care ocupă locul de baraj şi la şase de cele care ocupă locurile retrogradabile. Vineri, de la 20:30, Viitorul joacă împotriva Chindiei Târgovişte, în direct pe Telekom Sport 1 şi Telekomsport.ro.
Afla mai multe despre: viitorul, gica hagi, gica popescu, ruben de la barrera, mircea rednic, viitorul