You are here:

Revoluţie! MM Stoica: "Vă spun". Lucian Filip, antrenor la "experimentul" care se face la FCSB. Surpriza pregătită

Revoluţie! MM Stoica: "Vă spun". Lucian Filip, antrenor la "experimentul" care se face la FCSB. Surpriza pregătită

FCSB

Comentarii

Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, a anunţat că a propus un plan la FCSB, în privinţa fotbaliştilor tineri din academie. Mijlocaşul Lucian Filip (30 de ani) s-ar putea ocupa de o grupă de elită, fiind ofertat deja de conducere.

Ce se pregăteşte la FCSB! Lucian Filip se poate retrage pentru a se ocupa de o grupă de elită 

Lucian Filip a fost mai mult accidentat în ultimii ani, iar acum i s-a propus un nou rol la FCSB. Mutarea a fost anunţată de Mihai Stoica. 

"Vă spun în premieră, off topic. Vrem să facem o grupă de elită, plecând de la cel mai în vârstă, Cristi Dumitru, care a făcut 19 ani, cotinuând cu cei din 2002, 2005, 2006, care va fi monitorizată în permanenţă. 

Va fi desemnată o persoană, eu aş vrea ca Lucian Filip să fie, eu aş vrea să continue să joace, dar m-aş bucura mai mult să accepte oferta de a se ocupa de această grupă. Poate se mai face, m-aş bucura să fie ideea mea. Aceşti copii vor fi monitorizaţi în permanenţă, ce mănâncă, cât dorm. 

Nu mai suport să aud că jucătorii tineri stau şi se joacă jocuri video. Le diminuează calităţile, la noi deja se mănâncă altfel, s-au schimbat lucrurile. Nu mai cereţi demisii, că lucrăm profesionist. Îi facem noi pe tineri să înţeleagă şi o să-i facem cu forţa, dacă nu se poate", a declarat oficialul FCSB într-o discuţie cu fanii pe pagina de Facebook a FCSB. 

Academica din Berceni, noua miză a lui Gigi Becali la FCSB

Mihai Stoica a anunţat că FCSB mizează pe academica sa, unde "s-au cheltuit sume foarte mari". Deja, sub comanda lui Toni Petrea au apărut mai mulţi fotbalişti tineri, precum Octavian Popescu, Niţă, Musi sau Perianu. 

"S-a gândit o strategie. De aia s-au cheltuit sume foarte mari cu academia şi deja rezultatele se văd şi lumea trebuie să fie de acord. Nu poţi aduce jucători ca înainte, aduci opt, doi se pretează şi restul pleacă. În ultimii ani s-a văzut că mulţi ucători din străinătate nu sunt la nivelul la care se aşteaptă lumea. La academie avem un proiect foarte bine conturat. Faptul că un titular, Octavian Popescu, e acolo... Perianu e foarte aproape de echipă. Îl avem şi pe Ciuciulete, care poate face pasul. La 2005 avem iar jucători interesanţi. Nominalizez tocmai ca să vedeţi că echipa mare se interesează de academie. Musi, Fulga. Sunt jucători interesanţi. Nimeni nu garantează că vor ajunge fotbalişti, dar sunt şanse", a mai spus oficialul FCSB, Mihai Stoica. 

 

 

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicamm stoicalucian filipgrupa de elita fcsbacademie fcsb 

viewscnt
Articole similare