You are here:

REZUMATE BUNDESLIGA | Dortmund a câştigat, dar Haaland nu a marcat. Leverkusen a făcut scorul zilei în Germania. Vezi AICI toate golurile

REZUMATE BUNDESLIGA | Dortmund a câştigat, dar Haaland nu a marcat. Leverkusen a făcut scorul zilei în Germania. Vezi AICI toate golurile

Bundesliga

Comentarii

Urmăreşte mai jos rezumatele meciurilor jucate sâmbătă în Bundesliga.

Dortmund ţine aproape de Bayern. Echipa lui Favre a ajuns la un punct în spatele liderului în urma victoriei de pe terenul lui Gladbach. Thorgan Hazard a înscris un gol superb şi a stabilit scorul pauzei. La cinci minute de la reluare, Stindl a restabilit egalitatea. Haaland nu a mai marcat, dar fundaşul golgheter a fost el în zi de graţie. Hakimi a înscris pentru a şaptea oară în acest sezon, iar Gladbach - Dortmund s-a încheiat 1-2.

Leverkusen a făcut scorul zilei în Bundesliga. Aspirinele au făcut instrucţie cu Frankfurt, pe care au reuşit să o învingă la scor de fiecare dată în ultimele patru meciuri de pe teren propriu. Havertz a înscris primul şi la 20 de ani a devenit cel mai tânăr autor a 30 de goluri în prima ligă germană. Bellarabi a stabilit scorul pauzei, iar în actul secund a ieşit la rampă Paulinho. Brazilianul de 19 ani a devenit primul fotbalist din istoria lui Leverkusen care înscrie o dublă la prima sa apariţie ca titular. Gazdele s-au impus cu 4 la 0 şi au ajuns la şapte victorii consecutive, în toate competiţiile. 

Leipzig s-a împiedicat pe terenul lui Wolfsburg în lupta pentru titlu. Cele două echipe au remizat alb pentru prima dată în istorie. Mehmedi a ratat cea mai mare ocazie a meciului.

Schalke a oprit seria de trei eşecuri cu o remiză pe teren propriu, contra lui Hoffenheim. Mckennie a înscris golul minerilor, în prima repriză. Schreuder a mutat inspirat în actul secund, iar noul intrat Baumgartner a stabilit scorul final, Schalke - Hoffenheim 2-2.

Hertha a reuşit încă o revenire spectaculoasă, după ce în etapa trecută recuperase un handicap de trei goluri contra lui Dusseldorf. Berlinezii au fost conduşi pe teren propriu de Werder. Sargent şi Klaasen au înscris în primele şase minute. Jucătorii din capitala Germaniei au trecut peste începutul de coşmar şi au revenit prin golurile marcate de Stark şi Ibisevic.

Afla mai multe despre: bundesliga 

viewscnt
Articole similare