În Spania există fotbal şi pe lângă Clasico. Celelalte meciuri ale zilei în La Liga au adus spectacol şi o mulţime de goluri.
În zi de El Clasico, Sevilla şi Levante au făcut cel mai frumos meci al startului de sezon din Spania. S-au marcat goluri multe şi frumoase într-un meci în care scorul final, 5-3, a fost stabilit în doar o oră şi patru minute de joc. Oliver Torres a deschis scorul cu o execuţie superbă. Rafa Mir a dublat avantajul Sevillei. Jose Luis Morales a redus din diferenţă, iar Diego Carlos a stabilit scorul pauzei, 3-1. În partea a doua s-a mai înscris de patru ori. Munir a dat şi el un gol superb, apoi Levante a revenit pe tabelă. Morales şi Melero au dus scorul la 4-3. Ultimul cuvânt l-a avut Rages, care a închis tabela, iar Sevilla a luat în acest meci tot atâtea goluri câte luase în opt etape.
Betis şi Rayo vallecano au oferit şi ele un meci superb. Andaluzii au făcut 2-0 în trei minute. Alex Moreno şi Juanmi au reuşit să puncteze şi să-i ofere un Betis avansul. Nteka a înscris pentru nou promovată în prelungirile primei reprize.Alvaro Garcia a egalat pentru Rayo la jumătatea părţii secunde. Betis a câştigat dintr-un penalty transformat de Willian Jose, iar alb-verzii au urcat pe loc de Champions League.
Atletico Madrid a remizat cu Real Sociedad, scor 2-2. Luis Suarez a fost eroul gazdelor. A marcat în minutele 61 şi 77 şi a adus un punct formaţiei lui Simeone. Bascii punctaseră prin Sorloth (7) şi Alexander Isak, atacantul dorit de Barcelona, în minutul 48. Sociedad rămâne lider, cu un punct peste Real Madrid şi Sevilla, dar şi cu un meci în plus. Atletico este a patra, cu 18 puncte, dar şi elevii lui Simeone au un meci în minus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rezumate la liga