După doar un sezon petrecut în divizia secundă, Dinamo a reuşit să revină în SuperLiga României, după ce a învins-o pe FC Argeş la baraj, scor 8-5 la general.
Ricardo Grigore, nerăbdător să revină la Dinamo: ”Vreau să-mi schimb imaginea”
Fundaşul a fost adus în vara lui 2022, sub formă de împrumut de la Dinamo, pentru 25.000 de euro. Pentru a-l achiziţiona definitiv, U Craiova 1948 ar fi trebuit să mai achite ”câinilor” încă 25.000 de euro.
Oltenii nu vor exercita această clauză, iar Ricardo Grigore ar urma să se întoarcă la Dinamo.
Fotbalistul este nerăbdător să revină la ”câini” şi să pună osul la treabă după revenirea în Liga I.
„Vreau să-mi şterg imaginea asta care mi s-a creat de doi ani de zile, după ce am avut acel incident de ziua mea, imaginea aia urâtă, aşa, în viziunea unor suporteri. Nu pot să-i pun pe toţi.
Şi când eram la Craiova mă întâlneam cu fani în benzinării şi făceau poze cu mine şi spuneau ”Forza Dinamo”. Eram în inima Olteniei, ştim ce fanatici sunt cu Craiova. Vreau să-mi schimb imaginea asta urâtă, multă lume mă critică pe nişte argumente care sunt foarte, foarte ciudate”, a spus Ricardo Grigore, pentru PRO TV.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 13 meciuri a prins Ricardo Grigore la FCU Craiova
- 250 de mii de euro este cota de piaţă a lui Ricardo Grigore, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
La finalul stagiunii precedente, Dinamo retrograda pentru prima dată în istorie, în urma barajului cu U Cluj. Se anunţa dezastrul în Ştefan cel Mare, cu probleme financiare imense, lot extrem de subţire şi un antrenor în care puţini suporteri dinamovişti credeau.
Lucrurile, însă au luat o întorsătură neaşteptată şi Ovidiu Burcă a reuşit minunea!
Burcă a fost antrenorul cel mai lăudat în ultima perioadă după promovarea ”câinilor”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, ricardo grigore, u craiova 1948, liga 1