You are here:

Robert Lewandowski e cel mai bun jucător din lume, în opinia fotbaliştilor din Bundesliga. Cum arată TOP 3 şi care e "dezamăgirea anului 2021"

Robert Lewandowski e cel mai bun jucător din lume, în opinia fotbaliştilor din Bundesliga. Cum arată TOP 3 şi care e "dezamăgirea anului 2021"

Bayern Munchen

Comentarii

Robert Lewandowski, atacantul lui Bayern Munchen, a fost desemnat cel mai bun jucător al lumii în cadrul anchetei la care au participat fotbaliştii din Bundesliga, efectuată de revista Kicker, informează agenţia DPA.

Lewandowski a primit 43,2% din voturile celor 234 de fotbalişti care au luat parte la această anchetă, ale cărei rezultate au fost comunicate luni.

Egipteanul Mohamed Salah (FC Liverpool) s-a clasat pe locul secund, la mare distanţă (20,5% din voturi), în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de argentinianul Lionel Messi, jucătorul lui PSG şi câştigătorul Balonului de Aur acordat în urmă cu două luni.

În cadrul anchetei efectuate de Kicker, germanul Jurgen Klopp (Liverpool) a fost desemnat cu cel mai bun antrenor, cu 34,6% din voturi, urmat de compatriotul său Thomas Tuchel, câştigător al Ligii Campionilor cu Chelsea Londra (24,8%), şi de spaniolul Pep Guardiola, campion în Premier League cu Manchester City şi finalist al Ligii Campionilor.

Jucătorii din Bundesliga au desemnat, totodată, prima ligă engleză de fotbal drept cel mai bun campionat, cu o majoritate de 67,9% din voturi.

Internaţionalul german Joshua Kimmich, mijlocaşul lui Bayern Munchen, a avut parte de o onoare nedorită, fiind ales "dezamăgirea" actualului sezon. Acest lucru are probabil legătură cu poziţia sa faţă de coronavirus, mai degrabă decât cu evoluţiile de pe teren. Kimmich şi-a exprimat mai întâi dubiile în privinţa vaccinării, înainte de a sta departe de gazon de la începutul lunii noiembrie, din cauza a două perioade de carantină, o infectare cu coronavirus şi a problemelor aferente la plămâni.

Afla mai multe despre: bayern munchen 

viewscnt
Articole similare