Roger Federer (42 de ani) a vorbit pe larg despre viaţa sa la aproape doi ani de la retragerea din tenis.
Ce mai face Federer, la aproape doi ani după retragere
Legendarul Roger Federer a precizat că se bucură de faptul că se dedică familiei sale şi că nu se grăbeşte să se implice în proiecte mari după ce s-a retras din tenis în urmă cu aproape doi ani, relatează Reuters.
La premiera unui nou film documentar, care a avut loc joi la Londra şi care prezintă ultimele zile ale carierei sale sportive, multiplul campion de Grand Slam a subliniat că este foarte mulţumit de viaţa sa.
"Cu siguranţă nu mă plictisesc acasă. Viaţa este minunată. Încerc să fiu cel mai bun tată posibil", a afirmat Federer, în vârstă de 42 de ani, care are două perechi de gemeni cu soţia sa Mirka.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce urmează? De fapt, vreau să aştept un pic. Nu vreau să am un milion de lucruri de făcut chiar acum. Vreau să fiu un tată bun, un soţ bun şi să mă aşez un pic mai mult şi apoi să decid, un fel de următorul mega-proiect, dacă vreţi".
"Federer: Ultimele douăsprezece zile" surprinde roller-coaster-ul emoţional al finalului de carieră al starului tenisului.
Destinat iniţial ca o serie de videoclipuri de acasă pentru uz personal, filmul îl prezintă pe Federer pregătindu-şi anunţul de retragere şi duce publicul în culisele despărţirii sale pline de lacrimi în faţa fanilor şi a foştilor rivali la Laver Cup 2022 de la Londra.
Coregizat de Joe Sabia, cunoscut pentru interviurile sale "73 Questions" cu celebrităţi, şi de regizorul premiat cu Oscar, Asif Kapadia, documentarul combină momente sincere, materiale de arhivă şi interviuri cu alţi mari jucători de tenis, precum Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Andy Murray.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Emoţia celor două săptămâni l-a luat prin surprindere pe Sabia, care a beneficiat de un acces fără precedent la starul elveţian al tenisului, acasă la el şi în vestiar.
"Nu mă aşteptam să fie atât de emoţionat. A fost foarte stresant să îl văd atât de emoţionat, pentru că eu eram acolo, observând, fără să spun nimic, ca o muscă pe perete", a mărturisit el.
Roger Federer, care urmează să împlinească 43 de ani, a declarat că a fost fericit să îşi lase sentimentele să se vadă pe ecran.
"Nu e ca şi cum aş plânge timp de o oră şi jumătate de film, ştiţi? Este o experienţă grea, dar una bun. Vedeţi dificultăţile prin care trecem şi, de asemenea, cât de vulnerabili suntem în multe privinţe şi cât de mult înseamnă pentru mine fanii şi lumina reflectoarelor", a mai adăugat el.
"Federer: Twelve Final Days" începe să fie difuzat pe Prime Video la 20 iunie.
- Citește și
- Franţa s-a antrenat cu 4.000 de oameni în tribune, dar fără Kylian Mbappe pe teren! Probleme pentru superstarul lui Real Madrid
- "Nu ştiu dacă o să mă certe tata, dar spun". Maria Iordănescu, dezvăluire de impact despre Anghel Iordănescu: "Îi spunea mamei. Acum trebuie să fim pregătiţi pentru orice"
- Premii record de 50 de milioane de lire la Wimbledon! Până şi învinşii din primul tur încasează o sumă mare
Afla mai multe despre: roger federer, tenis, atp