Nicolae Dică a fost invitat în studioul Orange Sport şi a vorbit despre rolul major pe care liderul Peluzei Nord a FCSB-ului, Gheorghe Mustaţă, l-a avut şi îl are în continuare în privinţa popularităţii pe care echipa lui Gigi Becali o are printre iubitorii de fotbal din România.
FCSB are un start foarte bun în campionat, cu şase victorii din şapte posibile, şi este lider în clasamentul Superligii, cu 18 puncte.
Gheorghe Mustaţă, lăudat de Nicolae Dică şi Mihai Stoica
Victoria din runda precedentă, 3-0 în derby-ul cu Universitatea Craiova, a adus o emulaţie incredibilă în rândul suporterilor rol-albaştrilor, care speră să vină primul titlu din 2015 încoace.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar un mare rol la această stare îi aparţine şi lui Gheorghe Mustaţă, susţine Nicolae Dică. Acesta consideră că liderul galeriei FCSB-ului este cel care a strâns în jurul Peluzei Nord foarte mulţi susţinători ai roş-albaştrilor.
”Cred că un plus în ultima perioadă, pentru că am prins şi când îl aveam, şi când nu-l aveam, Mustaţă. Ce a făcut el, cum a dus galeria la stadion, cum a dus acei suporteri şi i-a strâns, mă refer la cei din Peluza Nord, e un plus şi datorită lui acest lucru.
A ştiut să-şi aducă oamenii la stadion şi el a făcut treaba asta foarte bine. Eu am prins perioada când el era închis şi perioada asta de trei luni când era el liber şi când s-a ocupat de treaba asta”, a declarat Dică, la Orange Sport.
Fostul antrenor de la FCSB a fost completat de Mihai Stoica, iar acesta a continuat ideea expusă de tehnician.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gheorghe Mustaţă este cel care dă tonul atmosferei de pe stadion la meciurile FCSB-ului, prin galeria pe care o conduce.
”Şi a ştiut să aducă mai mulţi decât erau înainte când erau performanţe mai mari”, a adăugat şi preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB.
Cum putea ajunge Gheorghe Mustaţă la marea rivală a FCSB-ului, CSA Steaua: "Era posibilitatea asta"
Recent, liderul galeriei FCSB, Gheorghe Mustaţă, a vorbit despre momentul în care a fost pus în faţa unei alegeri, în privinţa susţinerii din poziţia pe care o are.
”Când toţi oamenii au venit alături de mine, alături de Peluza Nord, umpli stadionul, baţi record după record, atunci cum să nu fii alături de oamenii ăştia?
Le-am promis în urmă cu doi ani de zile că vom juca pe Ghencea", afirma liderul galeriei FCSB, Gheorghe Mustaţă.
Afla mai multe despre: fcsb, suporteri fcsb, gheorghe mustata