You are here:

România a ratat medalia de bronz la CE 2018. Mădălina Zamfirescu: ”Locul 4 e cel mai dureros loc”. Ce a spus Cristina Laszlo

România a ratat medalia de bronz la CE 2018. Mădălina Zamfirescu: ”Locul 4 e cel mai dureros loc”. Ce a spus Cristina Laszlo

Handbal

Comentarii

România a fost învinsă duminică, la Paris, de reprezentativa Olandei, scor 24-20 (15-8), în finala mică a Campionatului European.

La finalul partidei, Mădălina Zamfirescu, autoare a două goluri în finala mică a mărturisit că regretă rezultatul final al jocului şi că simte că locul 4 este de departe, cel mai dureros loc posibil: ”Din păcate azi atât s-a putut. Am pierdut meciul pe greşelile noastre din atac. Apărarea totuşi a funcţionat destul de bine. Din păcate ar fi trebuit să dureze un pic mai mult meciul. Revenirea a fost cam târzie, dar ne-am bătut. Echipa România a arătat ce poate şi am încercat să facem tot ce am vorbit după accidentarea Cristinei şi să luptăm pentru noi, pentru ea, pentru România, dar din păcate atât s-a putut azi. Cred că locul 4 e cel mai dureros loc. Atunci nu câştigi nimic. La locul 1, 2 şi 3 ceva. La 4 nimic. E cel mai dureros loc” a spus Zamfirescu.

Cristina Laszlo: "Olanda, echipa mai bună”

Cristina Laszlo a recunoscut la final superioritatea echipei olandeze, dar a găsit puterea să-şi felicite colegele: "Am fost la un pas de o medalie, însă echipa mai bună a fost Olanda. Diferenţa s-a făcut în prima repriză, am intrat cu emoţii, însă după acest meci am adunat multă experienţă şi mergem cu mare încredere spre viitor. Legat de rezultatul de astăzi, sunt supărată, dar per total sunt mândră că sunt aici, că am jucat această finală, semifinala şi vreau să le felicit pe toate colgele mele” a declarat Laszlo la finalul meciului.

Tricolorele au încheiat astfel pe locul 4, iar la capitolul reuşite personale, Crina Pintea a fost inclusă în All Star Team, fiind desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European. Tricolorele şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019 (Japonia), fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.

Afla mai multe despre: mădălina zamfirescu 

viewscnt
Articole similare