Naţionala de handbal masculin a României a învins duminică, la Benevento, reprezentativa Italiei, scor 29-24 (13-12), şi se califică în faza a doua a preliminariilor Campionatului Mondial din 2021 cu trei succese.
În grupa 3 a primei faze a preliminariilor, România a obţinut rezultatele: 29-24 cu Georgia, 32-21 cu Kosovo şi 29-24 cu Italia. Cu 6 puncte, tricolorii încheie lideri ai grupei şi se califică în faza a doua a preliminariilor, cu meciuri eliminatorii în 15-16 şi 18-19 aprilie 2020, de unde se va ajunge la baraj, de asemenea cu partide eliminatorii, programate în iunie 2020.
”Este din ce în ce mai greu să ajungi la un turneu final, sunt aceste calificări şi apoi încă două baraje unde vom juca împotriva unor echipe foarte puternice. Noi ne dorim foarte mult şi sper ca această calificare să fie pentru noi”, a spus portarul Mihai Popescu.
Câştigătoarele partidelor de la baraj se vor califica la turneul final al Campionatului Mondial din 2021, care va avea loc în Egipt.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ultima participare a naţionalei României la un turneu final a fost în 2011, la Campionatul Mondial din Suedia, când tricolorii s-au clasat pe locul 19.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: preliminarii handbal masculin, nationala romaniei de handbal, romania italia handbal masculin