A început România U21 - Bosnia-Herţegovina U21. Meciul unei generaţii este live text pe telekomsport.ro
România U21 - Bosnia & Herţegovina 2-0 (Ad. Petre 16', Hagi 69')
"Tricolorii" mici conduşi de Rădoi au demonstrat marţi seară, pe terenul Central al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, că victoria din deplasare, de vineri, cu Portugalia nu a fost o întâmplare. Radu & co. au intrat pe teren fără nicio urmă de emoţie şi s-au impus încă din startul meciului, fără să le ofere rivalilor din clasament şanse mari de a înscrie. Golul marcat de înlocuitorul lui Ivan, Adi Petre, i-a liniştit devreme pe fanii prezenţi în tribune şi a ridicat de pe umerii jucătorilor presiunea, astfel au jucat mult mai relaxaţi şi chiar şi-au permis tot felul de faze spectaculoase.
Cireaşa de pe tort a venit în minutul 69, atunci când Ianis Hagi, sub privirile părinţilor săi, a înscris direct din corner. Golul superb al lui Hagi Jr. le-a turnat plumb în ghete jucătorilor din Bosnia, care nu au mai emis nicio pretenţie şi chiar erau să mai încaseze câteva goluri.
În urma victoriei de la Ovidiu, România trece pe primul al grupei, la egalitate de puncte, 18, cu adversarii din această seară, dar cu un meci mai puţin. Astfel, dacă România va scoate patru puncte din ultimele două meciuri rămase, cu Ţara Galilor şi Liechtenstein, vom juca la Campionatul European din Italia, de anul viitor. Aşadar, putem spune că după 18 ani, un alt Hagi este aproape de a ne duce la un campionat european.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipele de start:
România U21: Radu - Boboc, Paşcanu, Rus, Ştefan - Oaidă, Cicâldău - Man, Ianis Hagi, Fl. Coman - Ad. Petre
Rezerve: Căbuz, Ricardo Grigore, Robert Moldoveanu, Moruţan, Măţan, Ciobanu, Dulca
Bosnia & Herţegovina U21: Trkulja - Memija, Mihojevic, Radeljic, Kadusic - Cavar, Loncar - Kuzmanovic, Gojak, Cavar - Menalo
Rezerve: Kovacevic, Serbecic, Catakovic, Peco, Mujakic, Mulahusejnovic, Hadziahmetovic
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Final de meci.
Min. 90: Partida va fi prelungită cu cel puţin 5 minute.
Min. 88: Adrian Petre are şansa de a face 3-0, dar şutul său, din marginea careului, este prea slab pentru a îi pune probleme lui Trkulja.
Min. 83: Ultima schimbare pentru România. Iese Cicâldău, intră Marco Dulca.
Min. 79: A fost mai uşor din corner! Mingea sare norocos la Ianis Hagi, care şi-o pune pe stângul, dar singurul cu portarul trimite în afara terenului.
Min. 78: Schimbare pentru Bosnia. Iese Loncar, în locul lui intră Hadziahmetovic.
FRF.ro: La meci sunt prezenţi 4.182 de spectatori.
Min. 74: Boboc nu mai poate continua. În locul lui intră Andrei Ciobanu.
Min. 69: GOOOOOOOOOL ROMÂNIA! Ianis Hagi marchează superb direct din lovitură de colţ.
Min. 68: Prima schimbare la noi. Iese Florinel Coman, intră Alex Măţan.
Min. 62: Ianis Hagi verticalizează, mingea ajunge la Dennis Man, care şi-o face pe piciorul stâng, şutul lui fiind respins în lovitură de colţ de portarul bosniac.
Min. 61: Fază încântătoare a "tricolorilor" mici care s-a încheiat cu centrarea lui Ştefan pentru lovitura de cap a lui Petre, care însă nu a prins spaţiul porţii.
Min. 59: Prima schimbare pentru Bosnia. Iese Kuzmanovic, intră Catakovic.
Min. 55: Acţiune periculoasă pentru Bosnia. Uriaşul Radeljic trimite, cu capul, pe lângă poartă.
Min. 53: Ianis Hagi reuşeşte o trecere spectaculoasă prin care pătrunde în careul advers, dar nu a mai avut forţă pentru a îi pasa lui Adrian Petre.
Min. 47: Bosnia a cerut o lovitură liberă, Cicâldău profită de neatenţie, recuperează mingea şi ţineşte poarta lui Trkulja, care respinge în corner.
Min. 46: A început a doua repriză. Nicio schimbare la pauză.
Min. 45+3: Bosnia pune presiune la poarta noastră. Arbitrul încă nu fluieră finalul primei reprize.
Min. 28: Bosnia cere penalty, dar arbitrul este ferm pe decizia lui şi nu acordă lovitură de pedeapsă.
Min. 25: Meciul este întrerupt. Ianis Hagi este întins pe gazon după o intervenţie periculoasă.
Min. 24: Neînţelegere în apărarea României de care putea să profite Gojak. Mingea decarului Bosniei cade pe plasa porţii noastre.
Min. 24: Lovitură liberă periculoasă pentru Bosnia de la aproximativ 23 de metri. Ionuţ Radu prinde fără nicio problemă.
Min. 18: România aproape de un contraatac letal. "Mbappe" Coman s-a grăbit să tragă, deşi Ianis Hagi era nemarcat. Mingea a trecut mult peste poartă.
Min. 16: GOOOOOOOOOOOOOOL ROMÂNIA! Ianis Hagi centrează în careu, acolo unde mingea este trimisă în poartă de Adrian Petre, fostul vârf de la UTA Arad.
UPDATE 16:40 În acest moment mai sunt doar 500 de bilete disponibile pentru meciul de la Ovidiu.
Neînvinşi în preliminariile pentru Euro 2019, tricolorii speră să-şi păstreze acest statut şi după meciul cu liderul grupei Bosnia. Victoria din Portugalia le-a dat aripi elevilor lui Rădoi, dar tehnicianul le cere concentrare maximp
Din informaţiile Telekom Sport, Mirel Rădoi s-a decis deja asupra primului 11 pentru partida din această seară. Tehnicianul U21 va efectua trei modificări faţă de victoria din Portugalia (2-1), forţate de suspendările lui Nedelcearu şi Andrei Ivan, care au văzut cartonaşul roşu în ultimul meci. şi a lui Nedelcu, după ce mijlocaşul FCSB a văzut al treilea cartonaş galben în aceste preliminarii.
Nedelcearu va fi înlocuit cu Adrian Rus, în timp ce Adrian Petre va intra pe teren în locul lui Ivan. A treia modificare va surveni în linia mediană, unde Nedelcearu va fi înlocuit cu Oaidă.
Iată cum va arăta primul 11 al tricolorilor:
- An. Radu - Boboc, Paşcanu, Ad. Rus, F. Ştefan - Oaidă, Cicâldău - D. Man, I. Hagi, Fl. Coman - Ad. Petre
"Indiferent de starea de oboseală pe care o avem, fizică , mentală, va trebui să intrăm în teren ca şi cum ar fi primul meci şi ultimul pentru noi. Mai exact, ca o finală. Noi am pregatit meciul ca şi pe cel din Portugalia, ca să câştigăm. Chiar dacă aşa cum azi ne poate ajuta un rezultat de egalitate, în mintea noastră nu ne vom gândi la asta, decât dacă va fi la sfârşitul jocului.
Indiferent cine este pe bancă, în teren sau în tribună, are calitatea necesară pentru a înlocui pe oricine", a declarat Mirel Rădoi înainte de confruntarea din această seară.
Rezumatul Video al meciului Portugalia U21 - România U21 1-2
Afla mai multe despre: mirel radoi, portugalia, bosnia-hertegovina, u21, romania