You are here:

România U21, cea mai bună defensivă din Europa

România U21, cea mai bună defensivă din Europa

Echipa națională

Comentarii

Naţionala de tineret a României are cea mai bună defensivă din Europa alături de cea a Angliei. Doar patru goluri au încasat tricolorii mici până astăzi, când joacă ultimul meci din campanie contra selecţionatei Liechtensteinului.

Indiscutabil, defensiva echipei naţionale de tineret a contribuit din plin la campania reuşită de calificare pentru Euro 2019.  Doar patru goluri au încasat elevii lui Isăilă şi Rădoi în preliminarii.

Portughezii ne-au marcat jumătate dintre ele, câte unul în tur şi în retur, prin Joao Carvalho şi Goncalves. Elveţinul Oberlin a marcat în septembrie 2017 în poarta tricolorilor pe Stadionul din Ovidiu, în timp Nedelcu şi-a marcat un autogol în deplasarea de la Zenica, contra Bosniei.

Cum Liechtenstein stă foarte prost la capitolul ofensivă, România U21 are şanse bune să termine preliminariile cu cea mai bună defensivă din Europa. Naţionala lui Rădoi devansează Franţa, Serbia, Belgia, Suedia şi Croaţia şi se află la egalitate cu Anglia cu patru goluri primite.

Cel mai bun marcator al românilor din preliminarii este George Puşcaş cu 5 reuşite. El se află la patru lungimi de undă de liderul preliminariilor, polonezul David Kownacki. Skov de la danezi a marcat de 8 ori, iar atacanţi importanţi din Europa ca Jovic, Mayoral sau Strandberg au câte 7 goluri marcate. 

Afla mai multe despre: românia under 21mirel rădoi 

viewscnt
Articole similare