You are here:

Romania va disputa meciurile test din noiembrie la Bucuresti, pe Stadionul Ghencea

Romania va disputa meciurile test din noiembrie la Bucuresti, pe Stadionul Ghencea

Rugby

Comentarii

În luna noiembrie naţionala de rugby a României va susţine două meciuri test World Rugby, urmând să întâlnească pe 17 noiembrie Statele Unite ale Americii şi pe 24 noiembrie, Uruguay. Cele două partide se vor disputa la Bucureşti, pe Stadionul de rugby din Complexul Sportiv Ghencea pentru că Stadionul Arcul de Triumf, unde „Stejarii” jucau meciurile de pe teren propriu, intră intr-un amplu proces de modernizare. Ora de începere a partidelor este 14:00 şi vor fi transmise în direct de Telekom Sport.

România revine astfel pe terenul din Complexul Ghencea după o pauză de 11 ani, ultimul meci disputat de Stejari acolo fiind pe 10 februarie 2007, când au învins în Cupa Europeană a Naţiunilor, Spania, cu scorul 50-14. De altfel, până în 2007 când a fost inaugurat noul stadion Arcul de Triumf, România disputa meciurile atât în Bucureşti, pe stadioanele Lia Manoliu, Steaua şi Dinamo, cât şi în provincie.

„Suntem bucuroşi să fim gazdele acestor evenimente majore din rugby-ul românesc şi ne simţim onoraţi pentru faptul că Federaţia Română de Rugby a optat pentru a organiza meciurile în Ghencea”, a declarat Cristian Petrea, preşedintele Clubului Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti”.

Rugbyul românesc are în faţă o toamnă extrem de disputată, în care suporterii sunt esenţiali în motivarea Stejarilor. Avem nevoie să le fiţi alături în cele patru partide ale lunii noiembrie, să îi încurajaţi să lupte pentru victorie, secundă cu secundă. Am decis să ducem confruntarea cu Portugalia la Baia Mare, un loc emblematic în ceea ce priveşte formarea tinerilor sportivi, unde autorităţile locale apreciază sportul, iar fanii sprijină activ rugbyul, loc unde sperăm să veniţi din toate colţurile ţării să îi incurajaţi pe jucători. Celelalte meciuri am încercat să le păstrăm în Capitală, unde este totuşi nucleul iubitorilor acestei discipline. Stadionul CSA Steaua ne-a primit cu braţele deschise, fapt pentru care suntem extrem de recunoscători. Siguranţa că vom avea tot suportul clubului din Ghencea face următoarea perioadă, cea în care va fi reconstruită baza sportivă de la Arcul de Triumf, una ceva mai uşor de gestionat. Sperăm ca partidele cu Kenya, SUA şi Uruguay să bucure publicul şi jucătorii, să fie ocazia de a ne reîntâlni sau de a ne cunoaşte, uniţi de pasiunea pentru cel mai frumos sport", a declarat Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby. 

De asemenea, tot în luna noiembrie, în data de 3,  România A, selecţionata secundă a României, va întâlni într-un meci de pregătire Kenya, reprezentativa care va participa la turneul de recalificare la Cupa Mondială de Rugby din 2019, turneu ce va avea loc la Paris în luna noiembrie. Această partidă va avea loc tot pe Stadionul Ghencea, de la ora 14:00.

În luna noiembrie, România va mai susţine un meci extrem de important pentru menţinerea în Rugby Europe Championship, în care va întâlni Portugalia. Partida va avea loc pe 10 noiembrie, pe Arena Zimbrilor, la Baia Mare, de la ora 14:00.

Afla mai multe despre: rugby romania 

viewscnt
Articole similare