Naţionala de polo a României a învins duminică, la turneul de la Berlin, reprezentativa Chinei, scor 18-9, obţinând astfel calificarea la turneul final al Cupei Mondiale de la Los Angeles.
Tricolorii au încheiat grupa A pe locul I, în urma rezultatelor 15-4 cu Iran, 19-5 cu Kazakhstan şi 16-7 cu Noua Zeelandă, astfel că a disputat meciul de baraj pentru calificarea cu echipa de pe locul 2 din grupa B, China. În celălalt meci de baraj joacă, duminică seară, Germania şi Kazakhstan.
Conform regulamentului, primele două clasate în fiecare grupă joacă încrucişat pentru cele două locuri calificante la turneul final al Cupei Mondiale (Los Angeles, 30 iunie – 2 iulie), la care sunt deja calificate Grecia, Ungaria, Italia, Serbia, Spania şi SUA.
Finalistele Cupei Mondiale de la Los Angeles vor obţine şi calificarea la Campionatul Mondial din 2024, de unde primele patru clasate vor ajunge la JO de la Paris.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- Cristina Neagu a izbucnit din nou în timpul unui interviu! "Am spus-o şi în engleză, o spun şi în română. Asemenea hoţie n-am mai trăit de la Campionatul European"
- L-a contactat Mititelu pe Măldărăşanu? Prima reacţie a antrenorului: ”Nu sunt atât de sincer nici cu soţia...”
- Acontat pe trei sezoane! MM a anunţat oficial că s-a semnat contractul cu cel care a cucerit două titluri la rând cu FCSB: "Asta a fost tot"
- VIDEO | Aici s-a jucat calificarea în Final Four? Decizie scandaloasă luată de arbitri în Sala Polivalentă. Fanii CSM-ului au început instant să huiduie
- MM, uluit de progresul făcut de ”puştiul minune” al lui Hagi: ”Jucătorul revelaţie din acest sezon!” | EXCLUSIV
- Gabi Balint a împărtăşit o imagine specială la 37 de ani după ce Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni | FOTO
- Fanii Stelei au de ce să fie dezamăgiţi. Unde a fost surprins azi Helmut Duckadam, absent de la aniversarea a 37 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni | VIDEO
- VIDEO | Ovidiu Burcă a intrat în gura steliştilor. Daniel Opriţa şi Adi Popa l-au pus la punct pe antrenor: ”Doar cine a făcut blaturi ştie! Să ne sune el să ne zică cum se face”
- Presiune maximă la FCSB. Elias Charalambous, înainte de meciul cu Sepsi: ”Pentru a rămâne în cursa pentru titlu trebuie să câştigăm”
- Trofeul Ligii Campionilor a revenit în Ghencea. Legendele Stelei au sărbătorit pe stadion împlinirea a 37 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni | VIDEO
- Dan Şucu rupe tăcerea după Farul-Rapid 7-2: ”Dezastrul de la Ovidiu! N-avem nevoie de jucători de mijlocul clasamentului. Ne sunt datori”
- Un nou trofeu pentru Sorana Cîrstea. Românca a salvat o minge de meci şi a câştigat turneul WTA de la Reus
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: românia polo