You are here:

Românii au amintiri plăcute cu Aktobe, următorul adversar al lui Sepsi din Conference League. Kazahii au fost antrenaţi de Ioan Andone

Românii au amintiri plăcute cu Aktobe, următorul adversar al lui Sepsi din Conference League. Kazahii au fost antrenaţi de Ioan Andone
Comentarii

Echipa Sepsi OSK a dispus joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 de formaţia bulgară ŢSKA Sofia, în manşa a doua a turului secund preliminar din Conference League. Sepsi s-a calificat în turul al treilea al competiţiei.

În următoarea fază a competiţiei, covăsnenii o vor întâlni pe FC Aktobe, echipă ce ocupă locul trei în prima ligă din Kazahstan. În sezonul trecut, Aktobe s-a încoronat vicecampioană, la doar un punct distanţă de Astana.

Românii au amintiri plăcute cu Aktobe, următorul adversar al lui Sepsi din Conference League

Aktobe nu este o echipă străină de români. În sezonul 2014-2015 al Ligii Campionilor, FCSB i-a eliminat pe kazahi după 2-1 pe Arena Naţională şi 2-2 în Kazahstan. Singurul jucător român care a evoluat pentru Aktobe este Ciprian Deac. Acesta a bifat 15 meciuri pentru formaţia asiatică în sezonul 2015-2016 şi a marcat un gol. La capitolul antrenori, Ioan Andone este singurul român care a pregătit-o pe Aktobe. Acesta lucru se întâmpla în 2015.

Aktobe are în palmares cinci titluri în Kazahstan, o Cupă şi o Supercupă. S-au calificat în turul trei după ce i-au eliminat pe georgienii de la Torpedo Kutaisi, scor 5-3 la general. Lotul lui Aktobe este cotat de Transfermarkt la 9.43 milioane de euro.

Marius Ştefănescu, după eliminarea lui Sepsi: ”Un meci de colecţie!”

”Un meci de colecţie, un meci foarte bun făcut de noi. Ştiam că o să vină să se califice, dar nu ştiau ce-i aşteaptă. Mă bucur că am reuşit să ne calificăm. Scorul spune totul!

Ne bucură că nu luăm goluri şi sper să ducem cât mai mult această serie. Treaba noastră e să ne pregătim bine, până acum ne iese totul. Urmează Aktobe, o deplasare lungă, dar primul meci e acasă şi sper să-l rezolvăm de aici.

Nu ştiu nimic despre plecare mea, nu ştiu despre ce se vorbeşte. Înţeleg ce spune patronul, dar dânsul decide. Dacă cluburile se înţeleg, urmează să văd şi eu şi vom vedea ce se va întâmpla.

Tot timpul la fotbal este presiune, dar nu mă gândesc să plec. Mă simt bine la Sepsi”, a declarat Marius Ştefănescu după meci.

Afla mai multe despre: andoneaktobefcsbsepsi 

viewscnt
Articole similare