You are here:

Ronaldinho şi fratele său, acuzaţi de folosirea de paşapoarte false, plasaţi în detenţie preventivă în Paraguay

Ronaldinho şi fratele său, acuzaţi de folosirea de paşapoarte false, plasaţi în detenţie preventivă în Paraguay
Comentarii

Fostul fotbalist brazilian Ronaldinho şi fratele său, Roberto Assis au fost plasaţi în detenţie preventivă la Asuncion pentru folosirea de paşapoarte false, informează AFP.

Sâmbătă, cei doi au fost audiaţi de un judecător care a decis că ei trebuie să rămână în închisoare. Avocatul lor a anunţat că va face apel.

Iniţial, Ronaldinho a fost eliberat vineri, după un lung interogatoriu, de şapte ore, în faţa unui judecător. Însă parchetul a anunţat pe contul de Twitter al instituţiei că a emis un mandat de arestare şi a cerut plasarea în detenţie a celor doi, care au fost puşi la dispoziţia ministrului public.

La două ore după eliberare, ei au fost duşi sub escortă la sediul poliţiei naţionale. Ronaldinho şi Roberto Assis au mers în Paraguay pentru promovarea unei cărţi.

Ei fac obiectul unei anchete judiciare, după ce au fost confiscate, miercuri, paşapoarte false din camera lor de hotel din Asuncion. Vineri, procurorul care se ocupă de caz, Federico Delfino, a cerut renunţarea la acuzaţii pentru cei doi, "cu condiţia ca ei să recunoască faptul că au comis infracţiunea de care sunt acuzaţi, adică deţinerea de documente false".

Potrivit comisarului Gilberto Fleitas, Ronadinho a primit aceste paşapoarte false de la agentul brazilian Wilmondes Sousa Lira, care a fost arestat.

Ronaldinho şi fratele său au "fost înşelaţi atunci când li s-au oferit documente paraguayene false", a mai spus comisarul.

"Informaţiile furnizate sunt foarte utile pentru demantelarea unei grupări criminale specializate în confecţionarea de acte false", a adăugat procurorul.

Fostul atacant a rămas fără paşaport la finalul anului 2018, după ce justiţia braziliană i l-a confiscat şi l-a amendat cu 2,5 milioane de dolari (2,25 de milioane de euro) pentru un proiect imobiliar ridicat într-o arie protejată. El nu a plătit amenda primită. Ronaldinho, premiat cu Balonul de Aur în 2005, a jucat ultima dată la Fluminense, în 2015, dar s-a retras oficial în ianuarie 2018. Fost fotbalist la echipe ca PSG, FC Barcelona şi AC Milan, el a cucerit Cupa Mondială cu naţionala Braziliei, în 2002.

Afla mai multe despre: ronaldinhoarest preventivparaguay 

viewscnt
Articole similare