Cristiano Ronaldo, aflat în pragul despărţirii de Manchester United, a recunosut că a refuzat să joace într-un meci din Premier League împotriva lui Tottenham pentru că s-a simţit "provocat" de lipsa de respect a antrenorului său, Erik ten Hag.
Pe 19 octombrie, Cristiano Ronaldo, care era rezervă pe foaia de meci, a refuzat să intre în teren şi a părăsit prematur stadionul Old Trafford, unde colegii săi s-au impus cu 2-0 în faţa lui Spurs. Conducerea clubului a reacţionat suspendându-l pentru următorul meci, împotriva lui Chelsea.
În ultima parte a interviului exploziv acordat lui Piers Morgan, moderatorul vedetă al canalului TalkTV, difuzat joi seara, internaţionalul portughez (37 ani) a revenit asupra acestui eveniment.
"Eu cred că el a făcut-o deliberat", a spus Ronaldo legat de decizia lui ten Hag de a-l nu titulariza în acea zi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"M-am simţit provocat. Nu am respect pentru el, pentru că el nu arată niciun respect pentru mine. Eu cred că a fost o strategie din partea unui club pentru a mă face să reacţionez în acea manieră. Am fost foarte, foarte, foarte decepţionat de comunicarea cu cei de la Manchester United", a adăugat Ronaldo.
La rândul său, fostul fundaş Gary Neville crede că Manchester United ar trebui să anuleze contractul lui Cristiano Ronaldo în următoarele zile, după criticile dure ale portughezului la adresa antrenorului Erik ten Hag.
Cristiano Ronaldo a afirmat că Manchester United l-a trădat şi simte că este forţat să plece de la clubul englez, a cărui decădere a început după retragerea lui Alex Ferguson de la conducerea tehnică.
Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator al naţionalei Portugaliei (117 goluri în 191 de meciuri), participă la Cupa Mondială din Qatar, urmând să debuteze pe 24 noiembrie cu Ghana, în Grupa H, din care mai fac parte Uruguay şi Coreea de Sud.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- "Am refuzat 350 de milioane € din Arabia Saudită". CR7, dezlănţuit: "Presa continuă să spună un gunoi, că nimeni nu mă vrea!"
- Surpriză totală. Cristiano Ronaldo, la un pas de Manchester City. Starul lui United a recunoscut negocierile: "Chiar am fost surprins"
- "Eşti nebun? Gigi o să ia foc". Ce s-a întâmplat cu antrenorul care i-a închis telefonul lui Becali pe banca FCSB-ului: "Jur, aşa a fost"
- Ilie Năstase, amendat şi fără permis după ce a fost prins din nou conducând băut: "Două beri am consumat"
Afla mai multe despre: ronaldo