Meciul dintre formaţiile Pau (Franţa) şi Gloucester (Anglia) deschide noul sezon al competiţiilor rugbystice europene intercluburi - Champions Cup, Challenge Cup şi Continental Shield - la care va participa şi campioana en-titre a României, Timişoara Saracens al cărei debut se va consemna într-un duel cu italienii de la Petrarca Padova, sâmbătă, pe stadionul Dan Păltinişanu.
Conform site-ului FRR, acesta va fi cel de-al 23-lea sezon al competiţiilor continentale inter-cluburi. Atât în Champions Cup, cât şi în Challenge Cup, în prima parte, echipele vor fi împărţite în cinci grupe, primele clasate respectiv trei dintre ocupantele poziţiilor secunde, cu cele mai multe puncte acumulate, urmând să-şi continue parcursul în fazele eliminatorii.
În Champions Cup prima etapă propune partide interesante cum ar fi cele din Grupa 2, în care Northampton se va reîntâlni cu Saracens după ce în prima etapă a acestui sezon din Aviva Premiership, pe Twickenham Stadium, londonezii s-au impus cu rezultatul de 55-24. Tot în aceeaşi grupă Ospreys o va întâlni pe Clermont, două echipe care au ratat startul în competiţiile în care evoluează, Pro 14 respectiv Top 14.
De trei ori campioană continentală la nivel de cluburi, Leinster va primi vizita lui Montpellier, una dintre echipele aflate într-o ascensiune spectaculoasă în ultima vreme pe baza investiţiilor masive, în timp ce Exeter Chiefs, campioana en-titre din Anglia, îşi va măsura forţele cu ambiţioşii scoţieni de la Glasgow Warriors, încă neînvinşi de la începutul competiţiei în Pro 14, având şase victorii din tot atâtea partide disputate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O misiune dificilă va avea echipa pilierului român Mihăiţă Lazăr, Castres, care vine după o înfrângere pe terenul lui Brive, ultima clasată în Top 14, francezii urmând să întâlnească pe Munster, echilibrate anunţându-se şi întâlnirile Racing 92 Paris-Leicester Tigers, Toulon-Scarlets, Ulster-London Wasps şi Harlequins-La Rochelle, poate misiunea cea mai facilă având-o Bath în faţa italienilor de la Treviso.
În Challenge Cup, echipa lui Valentin Ursache, Oyonnax va întâlni un adversar incomod, franciza irlandeză Connacht. De remarcat că va fi pentru prima dată în istoria competiţiei când vor participa două reprezentante ale Rusiei, Enisei şi Krasnîi Iar care îşi vor disputa partidele din această etapă pe acelaşi stadion la o zi distanţă. De asemenea, de urmărit este şi meciul din Grupa 2, de vineri, 13 octombrie, între Sale Sharks, echipa la care evoluează pilierul Alexandru Ţăruş, şi Toulouse.
Continental Shield are o miză specială, alături de câştigarea trofeului fiind calificarea pe tabloul principal al ediţiei viitoare din Challenge Cup. Pentru a ajunge acolo Timişoara Saracens va trebui să se impună în grupa din care face parte iar apoi în dubla manşă din Play-Off.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rugby, o noua editie, competitie, continentala, intercluburi, timisoara saracens