You are here:

"Ruşine mondială". Presa portugheză nu i-a iertat pe CR7 şi compania după ratarea calificării la Mondial

"Ruşine mondială". Presa portugheză nu i-a iertat pe CR7 şi compania după ratarea calificării la Mondial
Comentarii

Portugalia a ratat calificarea directă la Mondialul din Qatar 2022 în favoarea Serbiei, iar presa lusitană i-a făcut praf pe Cristiano Ronaldo şi elevii lui Fernando Santos. Cele mai importante ziare din Porgualia au scris despre dezastrul fostei campioane europene.

"Ruşine mondială". Presa portugheză nu i-a iertat pe CR7 şi compania după ratarea calificării la Mondial

Renato Sanches a deschis scorul în minutul 2 şi Portugalia părea că se îndreaptă spre calfiicarea directă la CM 2022. Dusan Tadic, în minutul 33, a egalat, iar apoi Mitrovic a dat lovitura decisivă în minutul 90, trimiţându-i pe lusitani la baraj. Presa din Portugalia n-a ratat ocaiza să-i facă praf pe jucători.

"Ruşine mondială", "Mizerabilii", "Eclipsă totală" sunt doar câteva din titlurile apărute în publicaţiile portugheze. "Naţionala a avut totul în favoarea sa şi au dat cu piciorul. Barajul reprezintă pedeapsa pe care o merită", au scris şi cei de la O Jogo.

Portugalia a terminat pe locul doi în clasamentul grupei A din preliminariile CM 2022, cu 17 puncte, la trei în spatele Serbiei. Astfel, echipa lui Cristiano Ronaldo va ajunge la baraj, unde pleacă din postura de favorită şi, teoretic, va întâlni un adversar facil pentru ultima şansă de a obţine biletele pentru turneu final din Qatar.

Afla mai multe despre: portugaliamondialratarebarajpresa 

viewscnt
Articole similare