Agentul lui Dan Petrescu, Nikolai Pyrneu, a dezvăluit care e intenţia antrenorului de la CFR Cluj. Fără să aibă oferte momentan, "Bursucul" şi-ar dori să revină în campionatul Rusiei. Impresarul a dezvăluit că antrenorul are un contract cu campioana României care poate fi desfăcut uşor.
Dan Petrescu visează să antreneze în Rusia, din nou! Agentul a dezvăluit intenţia antrenorului de la CFR Cluj
Dan Petrescu a ajuns din nou în România, după experienţa ratată din Turcia, unde a stat puţin peste o lună pe banca lui Kayserispor, fără să revitalizeze echipa aflată în subsolul clasamentului, la acel moment.
Antrenorul a fost adus de Nelu Varga, care a fost dezamăgit de Marius Şumudică şi Marian Copilu, iar pofta de trofee a "Bursucului", dar şi parcursul bun din competiţiile europene, cu CFR Cluj, au reprezentat argumente solide pentru finanţator.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dan Petrescu a revenit în Liga 1, dar gândul i-a rămas la campionatul Rusiei, susţine agentul său, Nikolai Pyrneu, care le-a transmis ruşilor intenţia fostului fotbalist al naţionalei.
Impresarul a susţinut că o eventuală ofertă de nerefuzat va fi analizată, iar contractul cu CFR Cluj ar putea fi desfăcut uşor, aşa cum s-a întâmplat şi în noiembrie 2020, atunci când s-a despărţit pe cale amiabilă de ardeleni.
După experienţele de la Kuban Krasonadr şi Dinamo Moscova, principalul şi-ar dori să ajungă la o echipă din Premier Liga cu care să se lupte pentru trofee.
"Dan e bine, lucrează. Acum e în România, s-a întors la CFR Cluj. Oferte din Rusia? Nu, nu au fost. Prioritatea lui e să revină în Rusia, dar nu sunt oferte, momentan. Contractul lui acum e făcut în aşa fel încât, dacă se întâmplă ceva, poate pleca oricând. Dacă sunt propuneri de la cluburile din prima ligă a Rusiei, vor fi primele analizate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dacă ne gândim la oferte de la cluburile de top? A spus de mai multe ori că vrea să câştige un titlu, campionatul. Aşadar, Dan vrea să se întoarcă în Rusia. Ştie ce se întâmplă în campionat, îl urmăreşte", a declarat impresarul, conform Footballhd.ru.
"În fotbal e posibil orice. Eu am contract trei ani, am venit să ajut echipa. Decizia o iau cei care conduc. Emoţii am tot timpul şi când câştig, şi când pierd. E posibil orice. Nu depinde de mine. Eu, cât voi fi aici, voi da totul", spunea antrenorul lui CFR Cluj, care a fost întrebat despre o posibilă demitere în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Afla mai multe despre: dan petrescu, dan petrescu cfr cluj, dan petrescu rusia, dan petrescu plecare cfr cluj