Claudiu a investit aproape două milioane de euro în două locaţii de lux din Oradea, iar în noaptea dintre ani îşi propune să fie o gazdă perfectă pentru cei care-i vor călca pragul.
Conform Libertatea, de curând a achiziţionat cu aproape 300.000 de euro un salon de evenimente care are o capacitate de 200 de persoane. Pe final de 2018, Keşeru se va ocupa personal de petrecerea dintre ani alături de mama sa. Imediat după ce va intra în vacanţă, va merge trei zile la nişte prieteni în Franţa, apoi va intra în focurile pregătirilor pentru un Revelion de poveste.
280 de lei costă meniul pentru o persoană în noaptea dintre ani la locaţia lui Claudiu Keşeru din Oradea, iar grupurile primesc şi o reducere din partea atacantului naţionalei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„O să fiu acasă, la Oradea, pentru că vreau ca toţi cei care ne calcă pragul în noaptea dintre ani să aibă parte de un eveniment unic. Sunt pregătit să fiu o gazdă bună. În plus, chiar trebuie să o ajut pe mama ca totul să iasă perfect, pentru oaspeţii noştri. O să fie o seară de poveste de care lumea să-şi amintească cu plăcere. O să fie un lucru inedit şi pentru mine, dar sunt sigur că mă voi descurca excelent”, spune Claudiu pentru sursa citată.
# Gustări reci
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
– cocktail de creveţi
– terină de curcan cu varză de Bruxelles
– vitello tonnato
– doboş tricolor (spanac, morcov, brânză)
– terină de brânzeturi cu nucă şi strugure
– plăcintă cu carne
– chifteluţă cu ou de prepeliţă
# Gustări calde
– stroganoff de curcan acompaniat de piure de cartofi cu trufe
– somon cu sos olandez şi buchet de legume
– muşchiuleţ cu cartofi gratinaţi şi sos de ardei copt
Afla mai multe despre: keseru, revelion, patron, restaurant