Marius Avram (41 de ani) s-a retras din arbitraj după Dinamo - CFR Cluj 0-2, arbitrat în urmă cu o etapă, şi a vorbit deschis despre un meci pe care "l-a făcut praf". Este vorba despre un meci din 2011, CFR Cluj - Poli Timişoara 2-1.
Marius Avram şi-a anunţat retragerea din arbitraj după ce a condus la centru Dinamo - CFR Cluj 0-2, din penultima etapă a anului. Fostul arbitru a vorbit deschis despre un meci la care a greşit grav, în 2011. Avram, care şi-a început cariera în 2007 şi şi-a încheiat-o în 2020, a fost la centru la o partidă CFR Cluj - Poli Timişoara 2-1, unde a greşit la două lovituri de la 11 metri.
Avram şi-a motivat decizia prin faptul că a ajuns la un nivel de saturaţie şi prin excluderea sa de pe lista FIFA.
”Am greşit la ambele lovituri de la 11 metri, aşa e! Şi nu scuză cu nimic faptul că am defavorizat pe rând cele două formaţii. Am suferit mult după acel joc. Tata era preşedinte la CCA şi m-a trimis apoi direct la Liga a 3-a. Striga lumea după mine: "Bă, te-a retrogradat până şi tac-tu! Te-ai făcut de râs!". A fost o lecţie de viaţă pentru mine. Îmi ieşise înainte o serie foarte bună de partide, iar când mergi la treabă prea sigur pe tine, rişti să-ţi pierzi concentrarea. Atunci cred că gândeam: "Vai, ce bun sunt!". Şi am comis-o pentru că mi s-a părut că nimic nu se poate întâmpla dacă mă aflu pe val. La arbitri e ca la antrenori: contează prestaţia de la ultimul meci sau ultima decizie. Degeaba ai condus perfect 90 de minute dacă în ultimele secunde nu vezi un penalty sau dictezi o eliminare nejustificată!” a spus fostul arbitru, într-un interviu pentru gsp.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius avram, meci, cfr cluj, retragere