You are here:

”S-a terminat!”. Ceva ce n-a văzut nici Ungaria. Jurnaliştii maghiari, uluiţi de ruşinea vicecampioanei lor în duelul cu Corvinul Hunedoara

”S-a terminat!”. Ceva ce n-a văzut nici Ungaria. Jurnaliştii maghiari, uluiţi de ruşinea vicecampioanei lor în duelul cu Corvinul Hunedoara

UEFA Europa League

Comentarii

Ungaria este în stare de şoc. Vicecampioana Paksi a fost spulberată în primul tur preliminar din Europa League de o echipă din liga a doua din România, Corvinul, câştigătoare a Cupei României.

Reacţia presei din Ungaria, după supriza produsă de Corvinul: ”O palmă peste faţă primită chiar pe teren propriu!”

Corvinul Hunedoara a învins-o pe Paksi FC, în deplasare, cu scorul de 4-0, în prima manşă a primului tur preliminar din Europa League.

Golurile echipei lui Florin Maxim au fost marcate de Buş ‘9 şi Lupu ‘45+2, ’86, ‘90+3. În minutul 76, de la gazdele maghiare a fost eliminat Szabo.

La finalul meciului, presa din Ungaria a reacţionat cu privire la faptul că vicecampioana maghiară, totodată şi deţinătoarea Cupei Ungariei, a fost măturată pe jos de micuţa formaţie hunedoreană, care, deşi a câştigat Cupa României, activează în liga a doua din România.

”S-a terminat! Nimeni nu se aştepta la asta. Paks a suferit o înfrângere la patru goluri diferenţă pe teren propriu împotriva echipei de ligă secundă din România. Surpriză!”, a fost concluzia trasă de jurnaliştii maghiari de la Nemzeti Sport.

”O palmă peste faţă primită chiar pe teren propriu! Paksi a pierdut cu 4-0 în faţa divizionarei secunde româneşti Corvinul Hunedoara”, au scris şi jurnaliştii maghiari de la M4Sport.

Returul dintre Corvinul Hunedoara şi Paksi FC este săptămâna viitoare, tot joi, şi se pleacă de la 4-0 pentru formaţia din România. Meciul se joacă la Sibiu, chiar pe stadionul unde Corvinul învingea Oţelul şi punea mâna pe Cupa României.

Afla mai multe despre: europa leaguecorvinulpaksi 

viewscnt
Articole similare