Ştim toate echipele calificate în optimile Ligii Campionilor. La "masa bogaţilor" continuă Napoli, Liverpool, FC Porto, Club Brugge, Bayern Munchen, Inter Milano, Tottenham, Frankfurt, Chelsea, AC Milan, Real Madrid, RB Leipzig, Manchester City, Borussia Dortmund, PSG şi Benfica.
Echipele calificate în optimile Champions League
- VIDEO | Meciurile de marţi, din ultima etapă a grupelor Champions League
- VIDEO | Meciurile de miercuri, din ultima etapă a grupelor Champions League
Tragerea la sorţi pentru tabloul eliminatoru va avea loc luni, 7 noiembrie, la Nyon, de la 13:00.
Grupa A
Napoli şi FC Liverpool au stat liniştite de săptămâna trecută, după ce le-au învins pe Rangers şi Ajax, calificându-se mai departe, în faza optimilor Ligii Campionilor. Ajax va merge în Europa League, în detrimentul echipei lui Ianis Hagi, Rangers, cea mai slabă echipă din istoria grupelor.
Grupa B
FC Porto a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Atletico Madrid, în ultima etapă a grupei B a Ligii Campionilor. În celălalt meci al grupei, Bayer Leverkusen şi FC Bruges au remizat, scor 0-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FC Porto şi FC Bruges merg în optimile Ligii Campionilor, Bayer Leverkusen merge în Liga Europa, iar de pe ultimul loc Atletico Madrid este eliminată.
Grupa C
Situaţia a fost clară de săptămâna trecută, când Bayern Munchen nu a dat nici o şansă Barcelonei, pe care a trimis-o în Europa League, în timp ce germanii şi Inter Milano merg în primăvara Ligii Campionilor.
Grupa D
Echipele Tottenham şi Eintracht Frankfurt şi-au asigurat calificarea în optimile Ligii Campionilor, după rezultatele de marţi, din ultima etapă a grupelor. Sporting se duce în Europa League, iar Marseille e pe ultimul loc.
Grupa E
Azi, Chelsea a câştigat cu 2-1 împotriva lui Dinamo Zagreb şi s-a clasat pe primul loc, în timp ce AC Milan a câştigat cu 4-0 împotriva lui Salzburg. Austriecii continuă în Europa League, iar Dinamo Zagreb e eliminată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Grupa F
Leipzig s-a calificat, miercuri seară, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, învingând în ultima etapă a grupei F, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa Şahtior Doneţk.
Real Madrid a încheiat grupa pe primul loc, cu 13 puncte, iar Leipzig a terminat pe doi, cu 12 puncte. Ambele echipe vor evolua în optimile Ligii Campionilor.
Şahtior Doneţk, locul trei, cu 6 puncte, va juca în play-off-ul pentru optimile Ligii Europa. Celtic, ultimul loc, cu două puncte, a fost eliminată.
Grupa G
Azi, Manchester City a câştigat cu 3-1 cu Sevilla şi s-a calificat de pe primul loc, iar Dortmund, cu o remiză, a terminat pe locul secund. Sevilla continuă în Europa League, competiţia în care e specialistă, iar Copenhaga părăseşte Europa.
Grupa H
Benfica a răsturnat calculele grupei, pe care a câştigat-o datorită golurilor marcate în deplasare, în condiţiile în care a terminat le egalitate de puncte cu PSG, locul secund, iar meciurile directe s-au terminat la egalitate.
Juventus se mulţumeşte cu Europa League, iar Maccabi Haifa s-a clasat ultima, la egalitate de puncte cu italienii.
- Citește și
- Contestă actul de acuzare sau încheie un acord de recunoaştere! Ce urmează pentru Simona Halep şi ce spune un avocat
- ”Voi sta acasă şi voi bea vin roşu”. Pep Guardiola, reacţia surprinzătore despre Mondialul din Qatar
- Dinamo, victorie spectaculoasă în Liga Campionilor! Alb-roşii au câştigat la ultima fază în deplasare fără să conducă până în ultima secundă
- Fotbalistul plecat de la FCSB la o rivală l-a dezamăgit pe MM Stoica: ”E un băiat la care ţin foarte mult, am avut încredere că va fi jucător” | EXCLUSIV
- "Vedem mâine sau dumincă dacă vestiarul îl doreşte pe el". Fotbaliştii de la FCSB vor lua o decizie majoră în privinţa antrenorului | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: echipe calificate champions league, champions league, meciuri champions league