Liberienii au ieşit la urne, marţi, pentru a-şi alege noul preşedinte, în speranţa că opţiunea lor va marca primul transfer democratic de putere după mai mult de şapte decenii, în ciuda unor acuzaţii de fraudă, relatează Reuters.
Fostul fotbalist George Weah, în vârstă de 51 de ani, şi vicepreşedintele Joseph Boakai (73 de ani) au ajuns în turul doi al alegerilor, ambii promiţând să lupte împotriva sărăciei şi corupţiei într-o ţară în care mulţi oameni nu au acces la curent electric şi la apă potabilă.
Turul doi al alegerilor din Liberia a fost amânat mai mult de o lună, după ce Boakai şi încă un candidat au acuzat situaţii de fraudă la primul tur al alegerilor, în octombrie. Curtea Supremă din Liberia a respins aceste acuzaţii.
La scrutinul de marţi nu s-au semnalat violenţe, iar participanţii au fost mai puţini decât cei din primul tur, potrivit estimărilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Este o zi mare pentru Liberia, un examen pentru democraţie. Vom accepta rezultatele dacă se vor respecta regulile”, a spus Boakai după ce a votat, la Paynesville.
“Este o zi istorică. Ştiu că voi câştiga”, a afirmat şi Weah, aclamat de un grup de susţinători după ce a votat.
Liberia este condusă de 12 ani de Ellen Johnson Sirleaf, prima femeie preşedinte aleasă într-o ţară africană. Sub conducerea sa, s-a consolidat pacea în Liberia, ţară în care războiul civil s-a încheiat în 2003. Însă criticii, inclusiv majoritatea tinerilor liberieni, susţin că ultimii ani au fost marcaţi de corupţie în administraţie şi că Sirleaf a făcut prea puţin pentru a-i scăpa pe liberieni de sărăcie. În plus, Liberia a fost afectată în ultimii ani şi de Ebola, mii de oameni murind din această cauză în perioada 2014-2016.
Weah a obţinut în primul tur de scrutin 38% din totalul voturilor, iar Boakai 29%.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Lui Boakai i-a fost mai greu să îi convingă pe alegători că va aduce schimbarea, având în vedere că în ultimii 12 ani a lucrat alături de Johnson Sirleaf. În schimb, Weah este deja iubit în Liberia, după performanţele din cariera sa sportivă.
În 1995, Weah a câştigat Balonul de Aur, devenind primul african care primeşte această distincţie. Depăşea atunci jucători legendari ai fotbalului, precum Jurgen Klinsmann, Alesandro Del Piero, Paolo Maldini sau Hristo Stoichkov.
“L-am votat pe George Weah, deoarece cred că va face lucruri mai bune pentru mine şi pentru ţara mea. Vreau schimbare”, a afirmat Miama Kamara, o femeie de afaceri în vârstă de 32 de ani.
Autorităţile din Liberia vor anunţa rezultatele alegerilor în câteva zile.
Afla mai multe despre: goerge weah, reuters, liberia, balonul de aur