You are here:

S-au blocat negocierile între Donnarumma şi AC Milan! De ce portarul ar putea pleca de pe San Siro. Şansă nesperată pentru Tătăruşanu?

S-au blocat negocierile între Donnarumma şi AC Milan! De ce portarul ar putea pleca de pe San Siro. Şansă nesperată pentru Tătăruşanu?

AC Milan

Comentarii

Potrivit italienilor, Mino Raiola este cel care a împiedicat pentru moment un nou acord între portarul italian şi AC Milan.

Formaţia antrenată de Stefano Piolo trage cu dinţii de portarul său, Gianluigi Donnarumma. Talentatul goalkeeper este dorit de mari forţe din Europa, dar AC Milan pare dispusă la un efort financiar uriaş pentru a-l păstra pe portar pe San Siro.

Raiola îngreunează negocierile

Conform celor de la Gazzeta dello Sport, Mino Raiola, agentul fotbalistului, a fost cel care a pus până acum beţe în roate pentru prelungirea acordului dintre AC Milan şi rivalul lui Ciprian Tătăruşanu.

Raiola nu a fost de acord cu ceea ce a propus AC Milan, care vrea un contract de lungă durată cu Donnarumma. Influentul impresar ar solicit o prelungire pe o perioadă mult mai scurtă, în condiţiile solicitate de el şi fotbalistul său. Gianluigi Donnarumma are doar 22 de ani şi este titular la Milan încă de pe vremea când era junior.

Donnarumma joacă la prima echipă din 2015 şi a strâns până acum 242 de meciuri pentru Milan. Devenit titular şi în naţionala Italiei, talentatul goalkeeper de la AC Milan are 25 de selecţii la nivelul primei reprezentative şi o cotă de piaţă de 60 de milioane de euro.

Italienii scriu că dacă nu se va ajunge la un acord între Milan şi Donnarumma în următoarea perioadă, portarul va pleca de pe San Siro. Paris Saint Germain şi Manchester United sunt cele mai interesate cluburi de serviciile sale. Şansa milanezilor poate fi chiar Donnarumma, care în cazul unei calificări în UEFA Champions League, ar prefera să mai rămână pe San Siro.

Şansă nesperată pentru Tătăruşanu?

Milan urmăreşte deja câţiva portari din Italia, în cazul în care negocierile cu Donnarumma nu se vor concretiza. Pe lista ”Diavolilor” figurează Marco Silvestri (Verona), Maignan (Lille) şi Emil Audero (Sampdoria), dar gruparea milaneză ar putea miza pentru început şi pe experienţa lui Ciprian Tătăruşanu, un portar de garanţie, care a demonstrat că se poate paria pe el.

Afla mai multe despre: donnarummatătăruşanu 

viewscnt
Articole similare