În această dimineaţă, Simona Halep, a revenit din Singapore, acolo unde a participat la Turneul Campioanelor. Simona ocupă a patra săptămână locul I WTA, cu 6.175 de puncte, în clasamentul dat publicităţii luni.
Duminică, Simona Halep a primit trofeul pentru numărul 1 mondial, la Singapore. Românca este a treisprezecea jucătoare care reuşeşte să ocupe locul 1 mondial la finalul sezonului, de la introducerea ierarhiei computerizate, în 1975.
"E un moment frumos pe care nu o să-l uit niciodată. Am trăit clipe frumoase şi sper să nu fie doar aceastea. Sper ca şi în viitor să fie clipe mai frumoase. La Singapore a fost un turneu greu, pentru că terenul nu mă avantajează. Wozniacki a jucat cel mai bine dintre toate fetele şi merita să câştige. Obiectivul meu acum este să câştig un turneu de Grand Slam, însă va trebui să muncesc mult şi să mă menţin pe poziţiile de sus. Sunt lucruri pe care mai trebuie să le îmbunătăţesc la toate capitolele, trebuie să progresez, să lucrez în continuare la serviciu şi să fiu cât mai puternică. Acum urmează o vacanţă pentru după un an greu am nevoie de vacanţă", a declarat Halep la sosirea în România.
Românca este a treisprezecea jucătoare care reuşeşte să ocupe locul 1 mondial la finalul sezonului, de la introducerea ierarhiei computerizate, în 1975. Simona Halep este de trei săptămâni pe locul 1 WTA. Ea a urcat în premieră pe această poziţie la 9 octombrie, după finala jucată la China Open. Ea se va menţine pe locul I cel puţin încă 11 săptămâni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, tenis, vacanta, mesaj, promisiuni, wta, numarul 1