You are here:

Sâmbăta surprizelor în Premier League. Manchester City şi United s-au făcut de răs. Aston Villa, set cu Brighton, iar Luton Town, prima victorie stagională | VIDEO

Sâmbăta surprizelor în Premier League. Manchester City şi United s-au făcut de răs. Aston Villa, set cu Brighton, iar Luton Town, prima victorie stagională | VIDEO

Premier League

Comentarii

Cele două echipe din Manchester, City şi United, s-au făcut de râs astăzi, în etapa a şaptea din Premier League. A fost o zi plină de surprize în prima ligă din Anglia.

O întreagă sâmbătă a surprizelor. Manchester City, primul eşec în Premier League

Echipa campioană a Angliei şi a Europei, Manchester City a pierdut sâmbătă, în deplasare, scor 1-2, meciul cu gruparea Wolverhampton, în etapa a şaptea din Premier League.

Este prima înfrângere din această ediţie a campionatului pentru echipa antrenată de Guardiola.

Gazdele de la Wolverhampton au început mai bine meciul de pe Molineux Stadium şi au deschis scorul prin autogolul înscris de Ruben Dias în minutul 12.

City a început cursa după egalare, pe care a concretizat-o abia în minutul 58, prin reuşita lui Julian Alvarez.

În minutul 66, Hwang-Hee-Chan a înscris golul victoriei lui Wolves, din pasa lui Mateus Cunha, şi în ciuda eforturilor ”cetăţenilor”, egalarea nu a mai venit, iar Wolverhampton s-a impus cu 2-1.

Manchester City are 18 puncte şi este pe primul loc în clasament cel puţin până după meciul dintre Tottenham şi Liverpool. Wolverhampton este pe locul 13, cu 7 puncte.

Cealaltă echipă din Manchester, United, s-a făcut şi ea de râs. A pierdut pe Old Trafford în faţa lui Crystal Palace, scor 0-1.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Andersen (25). Astfel, echipa lui Roy Hodgson s-a revanşat pentru eşecul contra ”diavolilor” în Cupa Ligii de la mijlocul acestei săptămâni, scor 0-3.

În schimb, Arsenal s-a impus cu 4-0 pe terenul lui Bournemouth, Luton Town a reuşit prima victorie în Premier League, iar Aston Villa a distrus-o pe Brighton.

Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a şaptea din Premier League:

  • Aston Villa – Brighton 6-1 (Watkins 14, 21, 65, Estupinan 26, Ramsey 85, Luiz 90+7 / Fati 50)
  • Everton – Luton Town 1-2 (Calvert-Lewin 41 / Lockyer 24, Morris 31)
  • Bournemouth – Arsenal Londra 0-4 (Saka 17, Odegaard 44, Kai Havertz 53, White 90+3)
  • Manchester United – Crystal Palace 0-1 (Andersen 25)
  • Newcastle – Burnley 2-0 (Almiron 14, Isak 76)
  • West Ham United – Sheffield United 2-0 (Bowen 24, Soucek 37)
  • Wolverhampton – Manchester City 2-1 (Dias 13 autogol, Hwang Hee-Chan 66 / Alvarez 58)

Afla mai multe despre: manchester citymanchester unitedpremier leaguearsenal 

viewscnt
Articole similare