You are here:

Samir Nasri şi-a anunţat retragerea la vârsta de 34 de ani: "Un episod m-a rănit grav şi mi-a schimbat relaţia cu fotbalul"

Samir Nasri şi-a anunţat retragerea la vârsta de 34 de ani: "Un episod m-a rănit grav şi mi-a schimbat relaţia cu fotbalul"
Comentarii

Mijlocaşul ofensiv francez Samir Nasri, de 41 de ori internaţional (cinci goluri), şi-a anunţat retragrea din activitatea sportivă la vârsta de 34 de ani, informează lequipe.fr.

Nasri nu a mai jucat din 2020, când şi-a încheiat contractul cu Anderlecht. El a fost suspendat 18 luni de UEFA în februarie 2018 pentru încălcarea regulilor antidoping.

"Un episod m-a rănit grav şi mi-a schimbat relaţia cu fotbalul: suspendarea mea. Am considerat asta mai mult decât nedrept, nu luasem niciun produs dopant. A fost doar o injecţie cu vitamine, pentru că eram bolnav. Asta mi-a tăiat elanul", a declarat Nasri pe Journal de Dimanche.

Fostul jucător al echipelor Olympique Marseille, Arsenal şi Manchester City, cu ultimul club câştigând două titluri în Premier League (2012 şi 2014), nu se gândea încă la retragere şi a decis să i se alăture lui Vincent Kompany la Anderlecht în 2019.

"A existat o latură emoţională, dar şi ideea de a fi jucător şi, de asemenea, de a fi în staff. Cum îmi place să antrenez, mi-am spus că voi învăţa cu el", a precizat el.

Din păcate pentru Nasri, aventura belgiană a luat sfârşit, iar francezul a decis să abandoneze cariera de jucător: "Nu a mers aşa cum era planificat. Apoi, campionatul a fost oprit din cauza pandemiei. După aceea, n-am mai avut dorinţă. Nicio provocare nu m-a atras. Şi nu mă puteam vedea revenind în Franţa dacă nu era la OM".

În cariera lui, Samir Nasri a mai jucat la FC Sevilla, Antalyaspor şi West Ham United. Din 12 septembrie, el este expert pentru postul Canal+.

Afla mai multe despre: nasri 

viewscnt
Articole similare