You are here:

Şansa carierei pentru Cătălin Cîrjan, fotbalistul român de la Arsenal. Arteta l-a chemat la prima echipă şi poate debuta pe Emirates

Şansa carierei pentru Cătălin Cîrjan, fotbalistul român de la Arsenal. Arteta l-a chemat la prima echipă şi poate debuta pe Emirates

Arsenal

Comentarii

Cătălin Cîrjan (17 ani) este în academia celor de la Arsenal de vara trecută, iar recent a fost promovat la echipa de rezerve a "tunarilor". Cu toate acestea, Mikel Arteta a văzut potenţialul din tânărul fotbalist român şi îi poate oferi debutul pe Emirates.

Cătălin Cîrjan s-a antrenat vineri alături de Aubameyang, Ozil & compania şi a fost chemat în lot pentru meciul amical de sâmbătă cu Aston Villa, un test important înainte de startul noului sezon din Premier League. Astfel, Cîrjan poate debuta pe Emirates Stadium, iar în funcţia de prestaţia sa, ar putea fi chemat şi pe viitor la meciurile primei echipei. 

În orice caz, românul va juca în Premier League 2, campionat destinat rezervelor şi fotbaliştilor promiţători de la marile cluburi din Anglia. 

CINE ESTE CĂTĂLIN CÎRJAN?

Născut în Bucureşti, tânărul mijlocaş care are şi o selecţie la naţionala sub 16 ani a României, a venit de la Viitorul Domneşti şi a primit tricoul cu numărul 10. Cîrjan a fost în probe la Arsenal în vara lui 2018, când avea doar 15 ani şi a ajuns acum la academia londonezilor. În urmă cu un an, atunci când a fost în probe, el era descris drept un puşti-minune (wonderkid).

  • Cătălin Cîrjan a marcat 3 goluri şi a oferit 3 pase decisive în primele sale 19 meciuri la Arsenal
  • Românul a bifat 1060 de minute în toate competiţiile pentru ”tunari”

Afla mai multe despre: catalin cirjanarsenal 

viewscnt
Articole similare