Retrogradată pentru prima dată în istoria sa, Dinamo se pregăteşte să evolueze în Liga 2 în noul sezon, dar are şanse mici de a duce campionatul dacă nu găseşte un investitor serios, care să poată susţine clubul în drumul către promovare.
După trei sezoane în care s-a zbătut la coada clasamentului, Dinamo nu a mai putut evita inevitabilul şi a retrogradat în Liga 2.
”Câinii” primiseră nu doar o şansă nesperată pe parcursul sezonului, ci două, în forma problemelor financiare de la Gaz Metan şi Clinceni, care au asigurat că trupa din Ştefan cel Mare nu poate retrograda direct.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ajunsă la baraj, Dinamo a dat peste U Cluj şi era văzută favorită înaintea duelului, mai ales după ce reuşise câteva rezultate surprinzător de bune în play-out.
Însă, ”câinii” au pierdut meciul tur cu 0-2, înainte de a remiza pe teren propriu şi a îşi ”asigura” o premieră negativă care va rămâne în istoria clubului pentru totdeauna.
Ajunsă în Liga 2, mai toţi jucătorii au plecat din Ştefan cel Mare, o bună parte din staff a părăsit de asemenea clubul, iar Dinamo a ajuns să fie înconjurată de un nor de incertitudine.
Însă, în urma primului amical al verii, pierdut de ”câini” cu 0-1 împotriva Chiajnei, nou-venitul Bogdan Gavrilă a anunţat că Dinamo este aproape de a fi preluată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Şansă nesperată pentru Dinamo
Jucătorul care s-a întors în Ştefan cel Mare pentru a ajuta echipa a dezvăluit că are informaţii cum că Răzvan Zăvăleanu ar fi în ”discuţii serioase” cu noi investitori care pot ajuta clubul să revină în Superliga.
”Am găsit condiţii de antrenament cât de cât OK. Financiar e o situaţie incertă, dar avem promisiuni din partea conducerii că se vor rezolva, se caută investitori.
Ştiu că domnul Zăvăleanu lucrează foarte mult la acest lucru, să aducă oameni potenţi financiar alături de echipă.
În Liga 2 ai nevoie de susţinere financiară. Am înţeles că sunt discuţii serioase cu anumiţi oameni pentru preluarea clubului.
Nu am mai multe informaţii. Eu chiar cred că se vor rezolva lucrurile. Important este să se rezolve situaţia şi să existe stabilitate. Se tot vorbeşte de faliment, nu vrem asta”, a declarat Bogdan Gavrilă.
- Citește și
- Al cincilea transfer al Rapidului? Fotbalistul din Superliga care vrea în Giuleşti: ”Am clauză, mai e timp” | EXCLUSIV
- Gheorghe Mustaţă, parte din delegaţia FCSB-ului? Liderul galeriei a fost surprins coborând din autocarul echipei. Panduru: ”Nu-i normal?” | EXCLUSIV
- Basarab Panduru, cuvinte grele pentru Alex Ioniţă după ce a fost suspendat din nou de ANAD: ”Calci întruna pe bec fără nicio problemă” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: bogdan gavrilă