Rapid a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 15-a din Superligă.
Haos la Sibiu. Ce se întâmplă în vestiarul lui Hermannstadt
Rapid a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 15-a din Superligă.
După 14 etape, FC Hermannstadt ocupă locul 14 în clasament, cu 13 puncte. Sibienii au obţinut doar trei victorii în acest sezon, iar situaţia pare sa se înrăutăţească de la o zi la alta.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe lângă rezultatele proaste din actualul sezon, în vestiarul Sibiului pare că lucrurile au degenerat!
Sursele gsp.ro. susţin următoarele: ”Vestiarul de la Hermannstadt este iritat după ce Măldărăşanu ar favoriza unii jucători, în baza relaţiilor de rudenie. Fiindcă Biceanu îi este văr, iar Balaure fin. Ultimul nu a jucat cu Rapid, fiind suspendat.
În plus, la toate deplasările, tehnicianul nu merge cu autocarul, cu echipa, ci vine cu maşina personală şi se şi cazează la alt hotel. Iar la întoarcere îl ia cu el mereu pe Balaure sau, de multe ori, şi pe Biceanu. Dar nu le permite altor jucători să plece acasă separat de lot”.
Sursa menţionat anterior povesteşte şi despre un episod petrecut aseară în Giuleşti când Găman a răbufnit reproşându-i lui Măldărăşanu motivul pentru care nu este titular: „Îţi baţi joc de mine! Nu mă poţi trata aşa, ca pe un puşti de 20 de ani!”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Marius Măldărăşanu speră în revenirea echipei sale
"Asta este realitatea, în viaţă îţi trebuie şi noroc, ba mai mult avem şi gihinion. Am interpretat foarte bine tactic jocul, nu le-am dat posibilitate să-şi pună în valoare calităţile lor. În a doua repriză normal ca este foarte greu să joci în 10. Singurul plus este că jocul îţi dă speranţe.
Acea intrare nu o înţeleg, trebuie să te respecţi ca fotbalist. Ne-a uimit cu acea intrare. E o intrare... nici la Liga 4 nu se mai întamplă aşa ceva. E un jucător care are agresivitate, dar la asta nu mă aşteptam. Ce să facem ca să luam un punct? Să băgăm autobaza în poartă? Am încercat orice, dar tot luăm gol.
Cand o să plec, o să aflaţi, tot ce s-a întâmplat şi în saptămânile precedente, totul se poate rezolva printr-un dialog. O să discutăm, dacă asta se decide nu e o problemă. Nu este vorba despre acea clauză, tot timpul se ajunge la o înţelegere. Sunt cinci înfrângeri, dar nu ştiu ce aş putea eu să antrenez după aceste decizii a jucătorilor.
Faceam haz de necaz am luat patru, trei, două şi acum unul, poate ajungem să nu mai luam. Până ajungem să dăm noi patru goluri ne apucă Paştele Cailor. Doar clasamentul iţi poate da speranţă, e clar că poţi să legi două-trei rezultate pozitive şi să urci în clasament.
Totul se poate decide printr-un singur dialog, nu ţin cu dinţii de post", a declarat Marius Măldărăşanu la flash-interviu.
Afla mai multe despre: marius măldărăşanu, hermannstadt, balaure, biceanu