Dezvăluiri şocante făcute despre Lacina Traore de preşedintele clubului ivorian Etoile Sportive d'Abodo. Atacantul de 2.03 de pe urma căruia CFR Cluj a făcut un profit uriaş şi-ar fi schimbat numele şi vârsta astfel încât să fie mai atractiv pentru cluburile din Europa, susţine Ibrahim Kone în presa din Franţa.
Legitimat în prezent la AS Monaco, de unde a fost împrumutat în acest sezon la SC Amiens, Traore a ajuns în România în 2008, direct din Coasta de Fildeş.
CFR Cluj plătea 50.000 de euro pentru vârful de 18 ani şi care reuşea să impresioneze în Liga 1 în mai putţin de trei ani. La începutul lui 2011, Traore pleca în Rusia, la Kuban Krasnodar pentru nu mai puţin de 4 milioane de euro, plus un procent de 10% dintr-un viitor transfer (CFR a mai încasat ulterior aproape 2 milioane de euro).
Ibrahim Kone susţine însă că Traore ar fi cu doi ani mai "bătrân" şi că în realitate acum are 29 de ani şi nu 27 cum se crede. Africanii ar fi decis să-i schimbe şi numele, astfel încăt cluburilor interesate să le fie greu să găsească date despre atacant. Traore Menene ar fi fost numele real al atacantului, devenit Lacina Traore în momentul transferului la Stade d'Abidjan, club de la care a fost vândut la CFR Cluj pentru 50.000 de euro.
"L-am recrutat in 2005 pe Lacina Traore, care la acea vreme se numea Traore Menene. Apoi, a fost luat de Stade d'Abidjan si i-au fost modificate varsta si prenumele", a declarat Kone pentru RFI.
Traore a trecut de-a lungul carierei pe la cluburi precum CFR Cluj, Kuban Krasnodar, Anji Mahacikala, AS Monaco, Everton, ŢSKA Moscova, Sporting Gijon sau Amiens.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lacina traore, varsta, transfer